Proiect de ţară

ROMÂNIA BUNĂSTĂRII

 Un proiect de ţară

 IOAN GHIŞE

Candidat independent la funcţia de Preşedinte al României noiembrie 2014

Împreună cu românii, pentru români şi pentru România

Principiile fundamentale pe care se bazeaza propunerile Porgamului

Romania bunastarii sunt:

  • Legalitate
  • Separatia puterilor in stat,
  • Reprezentativitatea
  • Responsabilitatea individuala

SINTEZĂ

PROGRAM POLITIC

PENTRU CETĂŢENII ROMÂNI ŞI PENTRU ROMÂNIA

Cooperare pentru bunăstare şi dezvoltare, pentru unitate naţională şi spirit constructiv “.

În primul alineat al articolului 47 din Constituţia României, se menţionează, în mod expres: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”

Potrivit articolului 80 din Constituţie, Preşedintele României reprezintă statul roman si veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice.

Este rolul Presedintelui României să fie iniţiatorul realizării acordurilor politice si sociale pentru unitate naţională şi pentru politici publice, bazate pe parteneriatul societăţii civile cu autorităţile publice.

Scopul propunerilor din programul politic este să redea cetăţenilor români încrederea si garanţia că România poate fi condusă bine si cinstit pentru creşterea bunăstării cetăţenilor români si mai binele generaţiilor viitoare.

PROPUNERI DE PROGRAM POLITIC

1- Continua guvernare bazată pe majorităţi parlamentare solide sau, ideal, cel puţin o perioadă, pe Guvern de Uniune nationala potrivit reprezentativitatii parlamentare; Potrivit Constitutiei, Guvernul este al Romaniei si nu al majoritatii parlamentare contra opozitiei parlamentare;

2- Promovarea şi implementarea politicilor publice pe baza de Acorduri intre societatea civila, mediul de afaceri si administratia publica;

3- Promovarea şi dezvoltarea democratiei participative valorificand instrumentele oferite de tehnologia IT &C;

4- Constructia Romaniei pe modelului statului bunastarii.

Creşterea sectorului privat reprezintă motorul relansării economice iar creativitatea, inventica şi inovaţia constituie cheia acestui motor.

5- Realizarea unui Acord politic si social privind ALINIEREA SALARIULUI MEDIU DIN ROMANIA CU SALARIILE MEDII DIN TARILE DEZVOLTATE ALE UE, intr-un orizont de timp de 10-15 ani potrivit unei viziuni comune a societatii civile, a mediului de afaceri si a administratiei publice;

6. Realizarea unui Acord politic privind trecerea mai rapidă a României la moneda euro.

7- Realizarea Acordurilor politice si sociale pentru sustinerea financiara pentru dezvoltarea domeniilor de prioritate strategica precum sanatatea, invatamantul, agriculura si infrastructura de transport;

8- Realizarea Acordului politic si social pentru definirea nivelului de schimbare politica a demnitarilor publici numiti politic, a criteriilor de moralitate şi onorabilitate pe care aceştia trebuie să le îndeplinească pentru a accede în funcţii publice precum şi instituirea de standarde de performanţă pentru aceştia ; Un acord similar se impune şi pentru persoanele care candidează pentru funcţii eligibile.

9-Realizarea Acordurilor politice si sociale privind reprofesionalizarea cetatenilor romani potrivit necesitatilor de competente ale lumii globalizate şi învăţarea continuă pe tot parcursul veţii;

10- Realizarea Acordurilor politice si sociale privind promovarea tehnocratilor pe criterii de meritocratie in functii si demnitati publice;

11- Realizarea Acordurilor politice si sociale pentru crearea cadrului legislativ si institutional pentru monitorizarea de catre societatea civila a cheltuirii banilor publici;

12- Realizarea parteneriatelor de control de stat intre autoritati publice si persoane fizice şi/sau persoane juridice;

13- Realizarea Acordului politic si social privind valorificarea avutiei nationale, în prezent si în viitor;

De ce candidează Ioan Ghişe şi ce propune pentru cetăţenii români şi pentru România?

Pornind de la comandamentul esenţial că statul este obligat „să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent” iată, în sinteză de ce candidez la funcţia de Preşedinte al României:

  1. Candidez la preşedinţia României cu scopul de a reda cetăţenilor români speranţa că suveranitatea poporului, demnitatea fiecărui cetăţean şi votul său contează.
  2. Moralitatea politică şi principialitatea merită şi trebuie promovate ca valori fundamentale în România.
  3. Votul fiecărui cetăţean trebuie asigurat şi respectat ca fundament al construcţiei democratice a Statului român.
  4. Preşedintele României trebuie să fie adevaratul mediator între cetăţeni şi autorităţile publice.
  5. Să promovăm unitatea cetăţenilor români pentru armonie socială, bunăstare şi dezvoltarea ţării.
  6. Competenţa, experienţa administrativă şi expertiza mea politică le pun în slujba cetăţenilor pentru a-i servi în mod cinstit, demn şi onorabil.
  7. Mă ofer să fiu garantul respectării Constituţiei României şi a legilor ţării.
  8. Voi acţiona pentru promovarea valorilor românesti ca fundament al intereselor naţionale.

Ioan Ghişe vrea să devină Preşedinte pentru a contribui, exclusiv, potrivit prevederilor Constituţiei, la reinstaurarea statului de drept şi a ordinii constituţionale în România, stat abuzat de către regimul Băsescu şi schilodit structural şi funcţional de către acesta. Ioan Ghişe ştie, vrea şi poate şi se oferă să facă aceasta dacă va obţine adeziunea şi sprijinul electoratului pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României

Nu voi fi nici preşedinte jucător, nici nejucător, nici neutru, nici arbitru. Pentru că, în viziunea mea, un stat nu este, nu poate fi şi nu trebuie să fie, niciodată, un fel de meci. Adică o luptă permanentă între două sau mai multe tabere.

Un stat trebuie să fie un sistem instituţional care să solidarizeze toţi cetăţenii, indiferent de viziunile lor particulare, în jurul unui obiectiv comun care ar putea fi STATUL BUNĂSTĂRII PENTRU TOŢI.

Prin urmare, eu voi fi, pur şi simplu, un PREŞEDINTE CONSTITUŢIONAL. Şi voi participa, în baza prerogativelor constituţionale, la recredibilizarea statului şi a instituţiilor publice în faţa cetăţenilor. Pentru că, acum, tot mai mulţi cetăţeni au ajuns să perceapă o mare parte dintre instituţiile statului român ca fiind un fel de srl aparţinând lui Băsescu şi camarilei sale.

De ce vreau să devin preşedinte? Pentu a transforma viziunea despre stat a milioane de oameni şi a mea în realitate. Pentru a realiza împreună, popor, forţe politice, mediu de afaceri şi preşedinte România Bunăstării. Pentru ca, încă o dată, cetăţenii români să nu mai fie generaţie de sacrificiu. Pentru că sunt consecvent în activitatea mea politică. Pentru că sunt singurul politician român care, efectiv, am preluat mesajul celor 7,4 milioane de români şi l-am dus în Parlament. Pentru că am luptat cu mijloace legale pentru ca voinţa românilor să fie pusă în practică. Pentru că eu nu am mimat această luptă ci, am dus-o consecvent, indiferent de riscuri şi am pus la dispoziţia Parlamentului soluţia constituţională de demitere a lui Băsescu. Omul care a amăgit lumea cu celebra, de acum, urare „Să trăiţi bine!” şi care, odată ajuns preşedinte, le-a făcut viaţa românilor un chin.

Scopul meu strategic este ca România să nu mai fie, aproape în toate clasamentele, o ţară care să se plaseze pe ultimele locuri. România poate să fie în fruntea clasamentelor. Potrivit articolului 47 din Constituţie, „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.” Ca viitor preşedinte, prin urmare, ca reprezentant al statului, voi uza de toate mijloacele legale pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor României prin realizarea unui stat al bunăstării, un stat prietenos cu cetăţenii săi, în care fiecare om să trăiască bine şi să se simtă liber, în siguranţă, demn şi respectat.

Misiunea mea asumată este să militez şi să particip potrivit posibilităţilor pe care mi le oferă Constituţia, la realizarea unui stat modern, debirocratizat, integrat principiilor şi valorilor Uniunii Europene şi care, într-un orizont de timp de 10-15 ani, să asigure cetăţenilor săi un standard mediu al nivelului de trai similar celor mai dezvoltate ţări europene.

Principalii indicatori pe care eu îl văd ca bază în elaborarea tuturor politicilor economice şi sociale sunt salariul mediu şi salariul minim care în, mandatul meu, vor trebui să ajungă la cel puţin 60% din slariul mediu şi minim din UE, urmând ca în alţi 5 ani să ajungă la 75% şi, încă în 5 ani, să egaleze salarile mediu şi minim europene.

Până acum, toate forţele politice au aliniat ori au permis alinierea preţurilor şi tarifelor la cele europene şi mondiale. Ba, în multe domenii preţurile şi tarifele din România susnt mult mai mari decât în ţările dezvoltate.

De aceea, adoptarea viziunii strategice, privind asigurarea unui trai decent tuturor cetăţenilor, trebuie să fie ideea forţă a guvernărilor. Şi, în calitate de viitor preşedinte, care veghează la buna funcţionare a instituţiilor publice şi, în primul rând a Guvernului, voi coopera cu acesta, îl voi sprijini şi îi voi solicita ca toate politicile pe care le elaborează să fie subsumate acestui imperativ constituţional: „să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent” Nu aşa în abstract. Nu vorbe spuse meşteşugit. Ci program de acţiune. Cu strategii, politici, angajamente, responsabilităţi, termene şi rezultate.

Gata, destul, prea mult, ajunge numai cu alinierea costurilor vieţii la standarde europene. Trebuie să rupem acest laţ în care românii sunt ţinuţi de 25 de ani. Trebuie, a venit timpul, este imperios necesar să aliniem şi veniturile la standarde europene! Aceasta este ideea forţă a programului meu, aceasta este viziunea mea despre România din mandatul Ghişe. Iar dacă voi fi ales, această viziune va deveni realitate. Şi, poate, Româniai, aşa cum a spsus în vizita sa, la noi, Ioan Paul al II-lea îşi va dovedi, cu adevărat, statutul de „Grădină a Maicii Domnului”.

Pentru realizarea acestui obiectiv voi coopera, constructiv, cu orice Guvern, cu orice majoritate şi, bineînţeles, cu toate forţele politice de la putere, din opoziţie, cu forţe politice extraparlamentare, cu societatea civilă, cu cetăţenii. În scopul medierii şi găsirii soluţiilor practice pe care, apoi, Guvernul să le pună în practică pentru atingerea acestui obiectiv..

Principalele direcţii strategice care, în viziunea mea, vor trebui aduse în atenţia Guvernului:

  • Elaborarea unui program negociat cu instituţiile publice, entităţile economice, patronate, sindicate, salariaţii şi pensionarii privind alinierea salariilor şi pensiilor din România la standardele europene.
  • O largă dezbatere publică privind dorinţele şi aspiraţiile cetăţenilor români având ca bază, preponderent, democraţia directă, participativă
  • Analiza diagnostic şi evaluarea situaţiei economico-sociale în care se află România în raport cu aspiraţiile românilor şi, comparativ, cu modelele economico-sociale ale ţărilor dezvoltate ale UE.
  • Elaborarea unei strategii de dezvoltare complexă a a României având ca bază necesitatea ca prin politicile sale statul să „să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”
  • Elaborarea unei legi electorale care să nu mai permită fraudarea alegerilor
  • Perfecţionarea activităţii Parlamentului şi reducerea numărului de parlamentari cu menţinerea regimului bicameral.
  • Recuperarea resurselor naturale înstrăinate ilegal şi exploatrea transparentă şi în regim public privat a acestora.
  • Verificarea din punct de vedere legal a restituirilor şi răscumpărarea sau confiscarea acelora în care nu s-au îndeplinit obligaţiile contractuale ori s-au comis ilegalităţi.
  • Trecerea în maxim 4 ani la moneda euro
  • Reindustrializarea României în parteneriat public privat şi stabilirea de priorităţi sectoriale de dezvoltare a României.
  • Stimularea liberei iniţiative
  • Stimularea introducerii în fabricaţie a invenţiilor, de către oricine, din ţară sau străinătate şi scutirea acestora de impozitul pe profit pe o perioadă de 5 ani.
  • Considerarea IMM-urilor drept cheia dezvoltării economice a României şi luarea de măsuri în scopul sprijinirii înfiinţării şi funcţionării acestora.
  • Inventarierea patrimoniului de resurse, a patrimoniului imobiliar şi determinarea corectă a numărului de cetăţeni pe care îi are România.
  • Iniţierea de programe speciale privind întoarcerea românilor acasă pe baza unui program investiţional multianual precum şi a experienţei pe care românii au acumulat-o lucrând în străinătate.
  • Reevaluarea diasporei, considerarea acesteia ca unul dintre cei mai importani parteneri sociali şi iniţierea şi consolidarea relaţiilor cu aceasta prin înfiinţarea unei Agenţii pentru diaspora care va menţine în permanenţă legătura cu aceasta.
  • Repunerea în drepturi a profesiilor liberale, eliminarea monopolurilor şi trealizarea unor raporturi echitabile în ceea ce priveşte ponderea de furnizări de servicii de către profesiile liberale.
  • Poziţia mea faţă de situaţia romilor în UE poziţie pe care, în situaţia că voi fi ales Preşedinte al româniei o voi supune dezbaterii în cadrul UE
  • Mass media
  • Educaţie
  • Sănătate
  • Cultură
  • Apărare
  • Politică externă
  • Revizuirea Constituţiei
  • Referendumuri

Cum poate participa, constituţional, preşedintele la elaborarea şi punerea în practică a soluţiilor reieşite din aceste direcţii?

Preşedintele are cel mai important mijloc şi anume, conlucrarea, cooperarea cu Guvernul. Oricare ar fi acesta, de orce majoritate ar fi sprijinit.

Toate problemele menţionate mai sus sunt tematici de importanţă naţională. Astfel, preşedintele poate organiza consultări cu Guvernul şi cu toate forţele politice precum şi cu societatea civilă. Îmi propun ca toate aceste consultări să fie transparente, adică la toate presa să aibă acces. În mandatul meu presa va deveni, cu adevărat a patra putere în stat şi niciodată nu va mai fi socotită o vulnerabilitate.

Apoi preşedintele poate să dea mesaje privind aceste teme avaând la bază soluţiile rezultate în urma consultărilor.

În virtutea articolului 80 din Constituţie, „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” Voi fi primul care voi da exemplul respectării Constituţiei şi a legilor şi vor recredibiliza instituţia preizdenţială astfel încât statutul acesteia de mediator, total compromis de către Băsescu, să fie restabilit şi recunoscut de către toată lumea.

Articolul 86, din Constituţie, prevede:Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.” Acesta îmi permite să consult Guvernul pe toate problematicile de mai sus întrucât toate sunt urgente şi de importanţă deosebită.

Articolul 88 permite preşedintelui să se adreseze Parlamentului cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

Şi, în sfârşit, după epuizarea tuturor acestor posibilităţi, la iniţiativa preşedintelui României ori de comun acord cu Guvernul, potrivit articolului 90, după consultarea Parlamentului, preşedintele poate cere „poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.”

Preşedintele României trebuie să promoveze modelul de cinste, legalitate şi spireit constructiv. Aceste valori le-am urmat în cariera mea politică din ultimii 24 de ani fiind ales de către cetăţeni, de opt ori în funcţii de demnitate publică la nivel local şi naţional.  Iar abordarea mea va fi de cooperare constructivă, de dispute privind ideile şi soluţiile şi în nici un caz divizarea societăţii şi provocare de dispute şi scandaluri partinice.

CREDIBILITATEA este una dintre cele mai importante însuşiri ale oamenilor în general şi a preşedintelui României, în special. Credibilitatea se poate pierde în câteva minute şi se poate recâştiga, dacă se mai poate, în ani de zile. Exemplul Băsescu, omul căreia naţiunea i-a dat totul iar el a adus-o în situaţia în care o vedem cu toţii este relevant. A ajuns la o susţinere de 6%. Dacă o mai fi şi aceasta!

Îmi propun ca prin tot ce voi face să nu ajung niciodată în această situaţie.

Anexat vă prezint pe scurt vizune şi poziţia mea faţă de principalele teme privind modul în care statul român poate deveni Statul Bunăstării.

Scurtă prezentare

privind viziunea şi poziţia candidatului Ioan Ghişe faţă de principalele probleme cu care se confruntă România pentru atingerea obiectivului strategic al mandatului său: România Bunăstării

  • Elaborarea unui program negociat cu instituţiile publice, entităţile economice, patronate, sindicate, salariaţii şi pensionarii privind alinierea salariilor şi pensiilor din România la standardele europene.

Program strategic

de aliniere a salariului mediu din România la salariul mediu al ţărilor europene dezvoltate

Aceasta reprezintă ideea forţă, fundamentală a programului nostru şi orice politică publică se va elabora va trebui să pornească de la dinamica acestui indicator. Propunerea noastră iniţială este: salariul mediu va trebui să ajungă la cel puţin 60% din slariul mediu european, urmând ca în alţi 5 ani să ajungă la 75% şi, încă în 5 ani, să egaleze salariul mediu european. La fel va fi aliniat şi salariul minim.

Este necesară elaborarea unui program, ferm, consecvent şi într-un orizont de timp rezonabil, 10-15 ani, de aliniere a salariului mediu şi minim din România la salariile mediu şi minim al ţărilor europene dezvoltate. Acest program este, în viziunea mea, cheia principală, care va permite ruperea cercului vicios în care România se află în ceea ce priveşte nivelul salariilor şi nivelul productivităţii muncii.

Tot mai des se invocă lipsa de productivitate a românilor şi, ca o consecinţă imediată, se spune, nu pot fi mărite salariile. Pe de altă parte, la nivelul actual al salariilor, românii nu sunt stimulaţi să muncească eficient şi cu productivitate crescută. Şi, evident, nu o fac. Ba, mai mult, unele lucrări ştiinţifice relevă că această muncă, având o productivitate scăzută, reprezintă chiar o formă de protest, de rezistenţă pasivă a acestora faţă de neplata muncii lor.

Aşadar nu se măresc salariile pentru că nu avem productivitate crescută şi nu avem productivitate crescută pentru că salariile sunt mici şi nu se măresc. Acesta este cercul vicios în care ne aflăm şi dacă vom continua să menţinem nivelul salariilor scăzut vom fi condamnaţi la stagnare, regres şi migraţia forţei de muncă din România.

Prin urmare, ruperea acestui cerc vicios este o condiţie obligatorie pentru dezvoltarea României.

Însă, din cele de mai sus, nu trebuie trasă concluzia că românii nu ar fi capabili să muncească eficient, cu o mare productivitate a muncii şi la standarde de calitate ridicate. Că nu este aşa o dovedesc cei peste trei milioane de români care muncesc în străinătate, care sunt căutaţi în cele mai diferite profesii şi care, de cele mai multe ori, îi întrec în productivitate, calitate şi ingeniozitate pe autuhtonii din ţările în care au ales să lucreze. De ce oare? Pentru că acolo, în ţările europene dezvoltate, sunt bine plătiţi. Poate nu cât sunt plătiţi autohtonii dar, oricum, mult mai bine decât în România.

În fapt, pentru un salariu minim lunar de 162 de euro, la nivelul anului 2012, cu preţuri în România mai mari decât în ţările occidentale, cât să munceşti şi, mai ales, de ce să o faci?

Aşadar soluţia ruperii cercului vicios o reprezintă un program de aliniere a salariilor din România la salariile occidentale. Acest program va trebui să fie negociat cu instituţiile publice, agenţi economici, patronate, sindicate, salariaţii şi pensionarii din România. Aceasta reprezintă ideea forţă, fundamentală a programului meu şi orice politică publică va trebui să se facă pornind de la dinamica acestui indicator: nivelul salariului mediu şi minim. Propunerea mea iniţială este: salariul mediu va trebui să ajungă în mandatul meu la cel puţin 60% din slariul mediu european, urmând ca în alţi 5 ani să ajungă la 75% şi, încă în 5 ani, să egaleze salariul mediu european. La fel şi pentru salariul minim.

Sigur, un preşedinte nu poate mări salariile şi nici nu are această prerogativă. Dar el, Preşedintele României, are, printre altele, obligaţia de a veghea la buna funcţionare a statului şi instituţiilor sale în consens cu prevederile constituţionale. Iar la articolul 47 din Constituţie, se menţionează în mod expres: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.” Funcţionează în prezent statul şi instituţiile sale astfel încât să asigure cetăţenilor un tarai decent? Răspunsul, fără nici un fel de ezitare, este NU. De aceea îi revine Preşedintelui obligaţia de a iniţia consultări pentru găsirea de soluţii care să conducă la respectarea acestei prevederi constituţionale. Şi, deşi nu face parte din Executiv, Preşedintele poate avea o viziune pe care să o supună dezbaterii publice şi în cadrul consultărilor, astfel încât Guvernul să-şi stabilească propriul program privind această problemă.

După cum se cunoaşte, nivelul de trai este condiţionat, pe de o parte, de nivelul de dezvoltare economio-socială al unei ţări şi de asemenea, de nivelul de implicare al statului în susţinerea cetăţenilor aflaţi în situaţii dificile. Din păcate, tocmai în perioada crizei, adică atunci când oamenii se aflau în cea mai mare dificultate, Statul Român a ales cea mai proastă politică posibilă. Şi anume, să se retragă cât mai mult din economie şi din protecţia socială, considerând că statul paternalist ar fi de natură comunistă şi, prin urmare nu mai corespunde paradigmei sistemului capitalist în care economia românească evoluează. Nimic mai fals. Gândirea economică şi politică a lumii a promovat de mult măsuri protecţioniste pentru asigurarea bunăstării cetăţenilor săi. De fapt, modelul statului bunăstării presupune că statul are un rol important şi activ în asigurarea bunăstării cetăţenilor prin mecanisme care să asigure echitate şi echilibru social între diversele categorii sociale şi evident pacea socială.

Aceste obiective se asigură prin politici sociale, solidaritate socială, sprijinirea grupurilor defavorizate şi asigurarea condiţiilor de dezvoltare personală şi profesională. Şi aceste problematici nu sunt de sorginte comunistă. Este adevărat că statul comunist a pus un accent sporit pe astfel de componente de protecţie socială însă ele au fost preluate de la alte sisteme de gândire socio-eonomică.

„Primele iniţiative ale statului bunăstării modern nu aparţin unor ţări socialiste, ci au încercat să propună soluţii sociale la situaţii de criză ale pieţei în Germania (modelul asigurărilor sociale al lui Bismark), SUA (modelul keynesian) sau Marea Britanie (raportul Beveridge) (vezi şi Waddan, 1997)” [1] .

Din punctual de vedere al salariului minim lunar România se situează pe ultimul loc loc în Europa (2012: 162 euro/lună) astfel că potrivit acestui indicator riscul de sărăcie în România este extrem de ridicat.

Însă, în ultimele decenii şi în special în perioada de criză, economia românească a fost supusă unui proces haotic şi, de multe ori, corupt de destructurare ca urmare a unor politici de privatizarea proaste astfel încât ramuri întregi ale economiei au fost distruse iar fabricile au fost demolate şi maşinile, utilajele şi instalaţiile au fost tăiate şi vândute la fier vechi.

Ca atare, în ulltimii ani şi în special în perioada crizei, economia a fost în general în descreştere. Odată cu descreşterea economiei a descrescut până la anulare şi nivelul de protecţie socială aducând întregi segmente populaţionale în situaţii disperate. Pe mulţi cetăţeni, astfel de situaţii i-au determinat să părăsesca ţara iar pe alţii i-au adus în situaţii dramatice.

În concluzie aceşti ani au fost ani deosebit de grei în special pentru populaţie ca urmare a politicilor publice proaste şi a cheltuirii nechibzuite a banului public. Ca urmare a acestor măsuri populaţia practic s-a revoltat iar în urma unor largi demonstraţii în peste 60 de oraşe din ţară Guvernul a fost schimbat. Cu toate acestea cercul vicios „nivelul productivităţii – nivelul salariilor”, nu a fost rupt.

Cum se va putea face această aliniere a salariilor din România la nivelul salariilor europene? Evident nu este un proces simplu şi nu se poate face bâtând din palme. Dar, în viziunea mea, acest lucru, absolut necesar, este posibil de realizat în baza unui program strategic într-un orizont de timp de 10-15 ani cu negocierea şi acceptarea acestuia de către întreaga societate.

Punctul de pornire al acestui proces îl constituie viziunea potrivit căreia numai creşterea sectorului privat reprezintă motorul relansării economice iar creativitatea, inventica şi inovaţia constituie cheia acestui motor. Punerea în funcţiune a acestui motor, pe baze sănătoase şi cu o alinierea treptată, cu un indice anual de creştere, a salariilor astfel încât în orizontul de timp avut în vedere presupune, în viziunea mea, pe care o voi supune dezbaterii publice şi consultărilor cu executivul, presupune următoarele direcţii principale de acţiune şi decizie.

  • Stabilirea unui ritm anual de creştere a salariilor care trebuie să fie cunoscut şi acceptat de întreaga societate
  • Relansarea       activităţii sectorului privat       ca principalul producător de valoare adăugată şi cel mai mare furnizor de taxe şi impozite care alimentează bugetul. Stimularea şi revitalizarea acestui sector va avea ca efect creşterea veniturilor bugetare care vor permite şi creşterea salariilor în instituţiile publice.
  • Utilizarea fondurilor structurale prin simplificarea accesului la aceste fonduri şi absorbţia acestora 100%. Implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, de asemenea, va duce la creşterea veniturilor bugetare,
  • altă direcţie importantă o reprezintă iniţierea unui vast program de reindustrializare şi de investiţii publice finanţate din fonduri atrase sau împrumutate, pe termen lung, de la organisme financiare internaţionale şi de la diverse fonduri suverane de investiţii. Acestea, vor fi generatoare de cerere de produse şi servicii, pe orizontală. Toate acestea vor fi la rândul lor, purtătoare de taxe şi impozite care, de asemenea, vor alimenta bugetul.
  • Revizuirea din temelii a modului cum sunt exploatate resursele naturale ale României în sensul că acestea vor trebui exploatate în baza unor contracte de asociere a statului român în parteneriat public-privat De aici vor putea proveni importante surse care vor alimenta bugetul.

Alte direcţii necesare şi complementare direcţiilor strategice de mai sus şi care trebuie avute în vedere sunt:

  • Trecerea cât mai rapid la moneda euro.
  • Reindustrializarea economiei româneşti.
  • Reformarea din temelii a politicilor fiscale. Cota unică de impozitare nu se negociază. Eventual, pe măsură ce veniturile bugetare vor creşte, va putea coborâ la 10%.

De asemenea, este necesară schimbarea paradigmei falimentare de ieşire din criză prin austeritate care s-a dovedit, în fapt, a fi o piedică majoră în calea ieşirii din criză. Omorârea consumului a condus la scăderea cererii, la falimente, şomaj şi la toate relele care provin din acestea.

Prin urmare, trebuie adoptate politici de creştere economică bazate pe opţiunile strategice menţionate mai sus şi ţinând seama de posibilele priorităţi de dezvoltare pe care, în urma analizei le vom putea defini.

În viziunea mea, România are un mare potenţial de creştere în domeniile

  • agricultură
  • industria energetică,
  • industria IT
  • turism
  • servicii

Direcţiile strategice de mai sus presupun următoarele acţiuni concertate:

  1. Creşterea investiţiilor în sectorul privat în materie de creativitate, respectiv,       cercetare – dezvoltare, inventică şi inovare.
    • Facilităţi fiscale care să permită la maximum creşterea profitului întreprinderilor inovative
    • Iniţierea       şi simplificarea programelor de subvenţii în scopul asigurării fondurilor pentru întreprinderile inovative care au nevoie de astfel de susţinere financiară
    • Utilizarea politicilor de achiziţii guvernamentale care să favorizeze inovaţiile româneşti.
    • Promovarea şi atribuirea capitalurilor de risc în favoarea inovatorilor.
    • Revizuirea legislaţiei drepturilor de autor şi a Legii brevetelor în scopul de a încuraja inovaţiile din România şi realizarea de investiţii bazate pe invenţii şi creativitate
    • Acordarea de facilităţi societăţilor aflate sub control străin de a obţine de la societăţile mamă cât mai multe transferuri tehnologice şi clauza de exclusivitate
    • Încurajarea întreprinderilor româneşti de a înlocui produsele şi tehnologiile vechi, mari consumatoare de energie şi materii prime şi depăşite moral cu produse şi tehnologii noi, modernizate şi care să ofere avantaje competitive.
  2. Accelerarea ritmului de difuzare şi implementare a informaţiilor tehnologice de vârf
    • Coordonarea şi stimularea activităţilor teritoriale pentru a deveni centre de inovaţii şi creativitate de excelenţă
    • Sprijinirea acestui tip de cercetare şi stimularea cooperării cu universităţile care au rezultate semnificative în domeniul cercetării
    • Stimularea găsirii de soluţii inovative şi protecţia acestora prin brevete de invenţii şi copyright.
    • Sprijinirea OSIM pentru reducerea timpului de răspuns la solicitările inventatorilor şi sensibilizarea publicului privind valoarea acestuia ca susă de informare tehnică şi tehnologică
  3. Redefinirea rolului şi importanţei cercetării de tip guvernamental
    • Ralizarea unui mecanism de analiză diagnostic şi evaluare eficientă în probleme de ştiinţă şi tehnologie la nivelul Comisiilor parlamentare.
    • Elaborarea unei politici coerente privind iniţierea, modernizarea şi înzestrarea laboratoarelor de cercetare publice şi private şi realizarea unei reţele naţionale de laboratoare de cercetare cel puţin în domeniile prioritare.
    • Facilitarea accesului sectorului privat la reţeaua de laboratoare naţionale de cercetare, inclusiv cele universitare de stat.
  1. Redefinirea şi recunoaşterea rolului şi importanţei cercetării de tip universitar
    • Încurajarea întreprinderilor private de a întreprinde împreună activităţi de cercetare dezvoltare.
    • Iniţierea unor programe pentru subvenţionarea cercetării de tip universitar şi, în special, a cercetărilor care conduc la produse şi tehnologii care să fie aplicate în producţie.
    • Simplificarea procedurilor privind competiţiile de proiecte şi finanţarea proiectelor de cercetare care obţin un anumit punctaj.
    • Încurajarea universităţilor de a se specializa în domenii de cercetare pe baza unor programe cu sprijin guvernamental.
  1. Utilizarea fondurilor structurale

Un aspect important în ceea ce reprezintă perspectivele economiei Românie îl reprezintă absorbţia fondurilor europene. Acestea reprezintă o sursă de finanţare nerambursabilă deosebit de importantă cu toate că negocierea acestor fonduri a fost făcută, comparativ cu alte ţări europene, destul de nefavorabil pentru România. Astfel, în timp ce toate celelate ţări europene primesc de la UE sume de peste 2000 de eur pe cap de locuitor, România primeşte doar 1000 de eur. În plus, procedurile şi metodologiile de accesare a acestor fonduri sunt extrem de diverse, greoaie, birocratice şi, multe dintre ele sunt atinse de corupţie

În acest sens este absolut necesară simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene.şi schimbarea modului de atribuire a contractelor. În sensul că, în cadrul unei competiţii de proiecte vor trebui finanţate toate proiectele care au îndeplinit criteriile de evaluare. O nouă competiţie să fie posibilă numai după ce au fost finanţate toate proiectele care au îndeplinit criteriile de finanţare. Modalitatea de acum presupune mult efort şi rămân mii de proiecte nefinanţate. De exemplu la măsura 322, de modernizare a spaţiului rural, au fost depuse în 2008 aproape 2300 de proiecte din care au fost finanţate doar vreo 300. Prin urmare sunt 2000 de proiecte care în câteva luni, după o actualizare care s-ar putea face rapid, ar putea fi finanţate şi contractate. Şi acestea ar aduce, în câteva luni, o infuzie de capital de aproape 10 miliarde de eur, fonduri nerambursabile! Toate aceste proiecte, pentru a fi puse în operă, vor genera cerere de forţă de muncă, produse şi servicii care, de asemenea, vor fi purtătoare de taxe, impozite şi contribuţii care vor alimenta bugetul şi vor contribui la alinierea salariilor din România la salariile occidentale.

În concluzie, fondurile europene trebuie să devină o prioritate naţională şi trebuie întreprinse acţiuni ferme, rapide şi concrete pentru absorbirea lor 100%. Procedurile actuale parcă sunt făcute să împiedice absorbţia acestor fonduri.

  1. Investiţii finanţate din fonduri suverane internaţionale în infrastructură, sănătate, cultură

După cum se cunoaşte fondurile suverane dispun de mari sume de investiţii şi sunt interesate de investirea lor pe termen mediu şi lung cu rate de randament atractive.

Pe de altă parte, România are mare nevoie de investiţii, de asemenea, pe tremen lung, investiţii prin care să-şi asigure modernizarea infrastructurii rutiere, feroviare şi rurale precum şi finanţarea activităţilor economice cu accent pe întreprinderile mici şi mijlocii.

Aşadar, în acest context interesele României coincid cu interesele multora dintre fondurile suverane de investiţii şi, pornind de la aceste premise favorabile, se întrevede o posibilă soluţie de finanţare a economiei româneşti în condiţii mai puţin restrictive decât cele practicate de către FMI şi, bineînţeles, fără imixtiuni de natură politică ori economică în economia românească.

De aceea putem considera că România are în mod imperativ nevoie de investiţii pe termen lung de tipul acelora practicate de către fondurile suverane de investiţii iar o deschidere a României pentru începerea negocierilor cu astfel de fonduri credem că ar fi o soluţie realistă, operaţională şi pragmatică. În acest sens atractivitatea României pentru astfel de fonduri este obligatorie. Astfel este necesară deschiderea României către astfel de fonduri şi atragerea acestora pentru finanţarea unor mari proiecte de investiţii dintre care enumerăm:

  • Realizarea infrastructurii rutiere respectiv o reţea de autostrăzi şi drumuri naţionale la cel mai înalt nivel, pentru întreaga Românie şi în termen scurt, 3-5 ani.
  • Modernizarea infrastructurii feroviare, compatibilizarea ei cu infrastructurile feroviare din ţările occidentale dezvoltate şi introducerea trenurilor de mare viteză.
  • Modernizarea şi dezvoltarea sistemului energetic naţional cu toate componentele sale, în special cu sisteme neconvenţionale bazate pe energii regenerabile.
  • Modernizarea infrastructurii rurale ţinând seama şi de angajamentul României de a se integra în UE respectiv, printre altele, de a-şi moderniza spaţiul rural astfel încât în 2018, 85% din satele României să fie modernizate.
  • Modernizarea întregului sistem educaţional şi de sănătate ale României.
  • Iniţierea unui amplu program de reindustrializare a României cu accent pe dezvoltarea IMM-urilor şi pe aplicarea celor mai noi tehnologii şi invenţii în cadrul acestora.
  • Iniţierea unui amplu program de refacere şi dezvoltare a agriculturii având ca bază cele mai noi tehnologii agricole.
  • Exploatarea de către stat, în parteneriat public privat, utilizând cele mai noi tehnologii a zăcămintelor de aur şi argint de la Roşia Montana şi din alte zone precum şi a altor resurse minerale, constituirea în România a unui fond suveran de investiţii alimentat din profiturile acestor exploatări.

Toate aceste programe şi multe altele trebuie cuprinse în cadrul unei strategii naţionale, pe termen lung 15-20 de ani, în care, în centrul tuturor acestor programe şi iniţiative, trebuie plasat omul. De prea mult timp omul, în România este elementul de sacrificiu al tuturor guvernelor. Cu toate că tehnologiile au evoluat, cu toate că acolo unde este de muncit se munceşte, în România se induce, manipulatoriu, ideea că salariile trebuie menţinute la valori scăzute, chipurile în acord cu nivelul productivităţii din România. Ba mai mult, să ne amintim că în guvernarea Băsescu-Boc, salariile au fost reduse cu peste 25% ceea ce a dus ca mari categorii de cetăţeni să se afle sub limita de sărăcie. Prin urmare reuşita unor astfel de programe nu este posibilă fără ca societatea românească să fie informată şi să adere conştient şi informat la acestea, coroborat cu elaborarea unei strategii de trecere la moneda euro, cât mai rapid şi cu o strategie de aliniere a salariilor din România la salariile europene. Acesta este, în opinia mea adevărata cheie a succesului iar reformele, necesare, însă reforme adevărate, trebuie să vizeze schimbări de fond în mentalitatea şi funcţionarea Statului român. Pentru că reforma de tip „înlocuirea salariaţilor cu oameni aparţinând culorii politice ajunse vremelnic la putere” nu înseamnă reformă.

Punerea pe primul loc a omului şi a valorilor general umane trebuie să constituie adevărata reformă a statului român.

România ar trebui să fie interesată de aceste fonduri, piaţa financiară şi investiţională din România ar trebui să fie mai dechise şi atractive pentru fondurile suverane, în opinia mea, această direcţie putând constitui cheia modernizării şi reformării României şi ieşirii acesteia din actuala criză.

Oricum deschiderea unui dialog dintre România şi mai multe fonduri suverane de investiţii, fie şi, cel puţin, în scop exploratoriu, este, în momentul actual, cu constrângerile bugetatare cunoscute, în opinia noastră, absolut obligatoriu.

Viziunea de mai sus şi acţiunile necesare implementării ei vor fi supuse dezbaterii publice şi consultării cu Guvernul, opoziţia şi cetăţenii. Pe baza acestora Guvernul va trebui să o îmbunătăţească şi să o pună în aplicare.

Dacă se va considera necesar această strategie va putea face obiectul unui Referendum cu întrebarea: „Consideraţi că pentru Guvernul României este prioritară şi obligatorie alinierea treptată în decurs de 10 ani a salariilor din România la salariile occidentale? DA/NU”:

  • O largă dezbatere publică privind dorinţele şi aspiraţiile cetăţenilor români având ca bază, preponderent, democraţia directă, participativă

Dezvoltarea economică a uneţi ţări reprezintă fundamentul pe baza căreia se poate asigura un nivel de trai corespunzător pentru cetăţenii acelei ţări. În ultimii 24 de ani s-au aplicat, asupra populaţiei României tot felul de politici şi experimente la simpla voinţă a unor lideri ori la voinţa sau presiunea unor organisme internaţionale. În marea lor majoritatea acestea au izvorât din diverse laboratoare mai mult sau mai puţin competente, mai mult sau mai puţin bineintenţionate. Niciodată însă nu au fost consultaţi serios şi profund cetăţenii României! Adică aceia care au suportat consecinţele acestor experimente şi politici. Exemple de astfel de experimente şi politici? Câte doriţi! Iată, fugitiv, câteva: privatizările dintre care multe frauduloase, restitutio in integrum multe nejustificate, bazate pe documente false şi frauduloase, experimentele pe sistemul de învăţământ din care, de notorietate este catastrofa Funeriu, austeritatea care, practic, dacă nu ar fi fost protestele majore ale populaţiei, distrugea România, împrumutul de 20 mld. Euro făcut fără aprobarea Parlamentului şi multe multe altele.

De aceea eu, Ioan Ghişe, în cazul în care voi fi ales Preşedintele României, voi iniţia o largă dezbatere publică privind dorinţele şi aspiraţiile cetăţenilor români şi soluţiile pe care acestea le văd pentru ca România să devină un Stat al Bunăstării. Pentru că românii au dreptul la bunăstare. Şi pentru ca România să redevină a românilor iar aceştia să nu mai fie obligaţi să-şi părăsească ţara şi să muncească în alte ţări.

Eu consider că oamenii sunt avuţia cea mai importantă a unei ţări şi gestionarea eficientă a acestei avuţii ţine de managementul acelei ţări. Se dă, nejustificat, de multe ori, vina pe popor. Că nu se implică şi nu merge la vot, că nu ar şti ce votează, că nu muncesc eficient şi nu au productivitate, că ar fi leneşi, etc. Niciodată nu se consideră vinovat managementul local şi central al României. Când, în viziunea mea, acest management este principalul vinovat şi principalul responsabil că România a ajuns aici, unde ne aflăm acum!

Cum să mai mergi la vot când alegerile se fraudează? De ce să mai votezi când nu se ţine seama de realitatea politică rezltată în urma votului? Când se deturnează voinţa poporului? Cum şi de ce să munceşti când salariul minim este 162 eur şi când, pentru aceeaşi muncă, în alte ţări se plătesc peste 1000 de eur? De aceea, cred eu, de la o dezbatere pe astfel de teme şi pe toate temele care frământă societatea trebuie făcută această analiză.

Dezbaterea publică va trebui să aibă în vedere perspectivele pe care le are România în perioada post criză. Acestea sunt de o importanţă deosebită şi ar trebui să constituie o prioritate pentru Guvernul României întrucât criza a produs nenumărate situaţii economice negative cu impact direct asupra populaţiei, astfel încât populaţia ori mare parte din aceasta a ajuns la limita suportabilităţii şi o şi mai mare parte la limita sărăciei. Sentimentele de nemulţumire şi frustrare ale populaţiei au luat forme şi manifestări care au condus la conflicte sociale considerabile şi deschise care pun în pericol pacea socială. Criza a condus şi la dezvoltarea fenomenelor de corupţie precum şi la o polarizare şi mai accentuată între bogaţi şi săraci. Putem spune că, deja, în România s-a constituit o oligarhie care se situează practic deasupra legii. Recentele cazuri care fac obiectul unor dosare DNA şi care au ajuns periculos de mult chiar în proximitatea Preşedintelui României, confirmă aceasta şi justifică necesitatea imperativă de eradicare a corupţiei din instituţiile publice şi de însănătoşire a acestora.

În cadrul acestei dezbateri vor fi abordate aspectele legate de structura politică şi organizarea şi funcţionarea statului, inclusiv, în special, de fapt, a Instituţiei „Preşedintele României” pentru a se evita pe viitor situaţii de tipul acelora generate de lectura pro domo a Constituţiei de către un alt posibil viitor Preşedinte cu apucături de tip Băsescu. De asemenea vor fi supuse dezbaterii publice situaţia actuală a economiei româneşti, factorii care au generat această stare precum şi perspectivele şi posibilităţile ca economia României să reintre pe marile pieţe ale lumii. În acest context dezbaterea trebuie să pornească de la câteva idei şi propuneri privind perspectivele de dezvoltare ale economiei româneşti post criză.

În cadrul dezbaterii trebuie să se ţină seama de părerile, opiniile, propunerile şi sugestiile cetăţenilor, de experienţele positive şi de acumulările democratice şi manageriale pe care le au cei peste trei milioane de români care lucrează în afara ţării, de literatura de specialitate care acoperă tematica dezbaterii precum şi de poziţia organismelor internaţionale privind economia României.

Rezultatele, concluziile, propunerile, dorinţele şi aspiraţiile Românilor trebuie să se materializeze în strategii şi programe de acţiune pe care Guvernul va trebui să le implementeze în practică.

Numai pornind de la o astfel de dezbatere şi pe baza unei analize diagnostic se poate spune că acţiunile Preşedintelui, ale Guvernului şi ale celorlalte instituţii publice sunt în slujba Românilor şi ale României.

  • Analiza diagnostic şi evaluarea situaţiei economico-sociale în care se află România în raport cu aspiraţiile românilor şi, comparativ, cu modelele economico-sociale ale ţărilor dezvoltate ale UE.

Criza financiară, care a debutat în 2007, şi apoi crizele care au urmat, criza din zona euro, începută în 2010, criza datoriilor suverne, au avut un efect devastator asupra economiilor   din Uniunea Europeană şi nu numai. Pe măsură ce criza evolua şi pe măsură ce îşi producea efectele devastatoare a devenit din ce în ce mai limpede că paradigma şi multe dintre măsurile de ieşire din criză sunt greşite. Şi că, de fapt, sunt necesare reforme profunde în pieţele financiare, în politicile economice, în implicarea statului în managementul şi susţinerea economiilor naţionale şi altele.

Cei care au decis măsurile economice de austeritate au greşit însă, din păcate, potrivit structurii şi funcţionalităţii actuale a UE sunt greu cenzurabili de către cetăţeni. Austeritatea pare să fi fost o măsură de birou fără să se ţină seama de realităţi şi mai ales, de consecinţele dezastruoase pe care le-a avut. Aceste consecinţe negative s-au manifestat din plin în plan social. Ţările au plătit un preţ imens, în fapt, pentru o iluzie. Şi, ceea ce este şi mai grav, unii dintre liderii care au impus această paradigmă, nici acum, deşi chiar şi organisme internaţionale cum ar fi FMI au admis că a fost o măsură greşită, nici acum, spuneam, nu realizează eroarea şi gravitatea consecinţelor şi continuă să susţină că a fost o măsură bună.

O altă măsură proastă a fost abandonarea saricinilor statului în raport cu cetăţenii de la care preia taxe şi impozite precum şi retragearea într-o foarte mare măsură a statului din economie potrivit unor dogme economice învechite. În acest context avertismentul lui John Keynes în timpul Marii Depresiuni din anii 1929-1933, respectiv că nu trebuie căutate soluţii în operele unor economişti morţi poate reveni în actualitate.

Soluţiile trebuie căutate în realitatea prezentă şi în viitor. Trecutul poate fi doar un model din care se pot trage învăţăminte şi se pot lua numai acele măsuri care s-au dovedit viabile.

Pentru România, în momentul de faţă, situaţia economiei pare a-i fi favorabilă. Atât pe plan intern cât şi pe plan extern. După circa 7 ani, de la debutul crizei (9 august 2007) economiile lumii dau semnele ieşirii, oarecum timide, existând încă riscuri şi mulţi se tem de o posibilă revenire a crizei după modelul W, În general, dezechilibrele macroeconomice au fost ajustate şi restabilite potrivit graficului din figura 2.

Fig. 2 Binomul investiţii- economisire

De asemenea evoluţiile bursiere internaţioanle sunt favorabile. În graficul din figura 3 se poate observa că începând din 2012 atât pentru pieţele dezvoltate cât şi pentru pieţele emergente indicii bursieri se situează pe un trend ascendent iar la nivel de ianuarie 2014 se observă apropierea de maximele istorice, 2007.

Figura 3 Indicii MSCI

În figura 4 se observă cum indicele Bursei de Valori Bucureşti evoluează similar pieţelor bursiere intenaţionale situîndu-se la sfârşitul anului 2013 pe un trend crescător depăşind 6000 de puncte.

   Sursa: Bursa Română de Valori, http://www.bvb.ro

  1. 4 Evoluţia indicelui Bursei de Valori Bucureşti, BET

În 2014 piaţa bursieră a crescut cu cca 26,1% raportat la indicele BET, al celor mai lichde 10 acţiuni fără SIF-uri iar creşterea indicelui BET-C care nu include şi acţiunile celor cinci SIF-uri a fost de   20%.

Prin urmare, există premise favorable ca, dacă nu se vor face greşeli majore la nivel guvernamental şi dacă ne vom situa într-o dinamică dar stabilă conjunctură politică, piaţa bursieră să repete performanţele bune din ultima perioadă. Dacă vom corobora aceasta şi cu îmbunătăţirea ratingului României şi cu relansarea pieţelor bursiere internaţionale, performaţele pieţei bursiere româneşti s-ar putea să fie şi mai bune.

Un important actant din piaţa de capital, directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian declara pentru Mediafax: “Îmbunătăţirea ratingului de ţară ar duce la creşterea investiţiilor, deoarece mulţi investitori instituţionali nu pot intra pe bursa din România din cauza ratingului redus al pieţei. Aşteptările pesimiste pentru anul 2014 cred că sunt reduse. Nu este exclus să asistăm şi la perioade de corecţii, însă cred că acestea vor fi marginale în comparaţie cu perioadele pozitive. Nu trebuie să uităm, însă, că revenirea economică este încă firavă, se bazează mult pe agricultură, şi în orice moment o ruptură în plan politic poate crea instabilitate. Dacă natura nu va ajuta în parametrii estimaţi sau dacă alegerile prezindenţiale nu vor reuşi să menţină stabilitate, este posibil să mai ratăm încă un an de investiţii, ceeea ce ar avea repercursiuni grave asupra pieţei de capital “

În tabelul 1 prezentăm datele statistice preluate de pe site-ul BVB cu privire la evoluţia îndicelui bursier BET îar în figura 5 prezentăm evoluţia indicelui BET în perioada 25.04.2014-21.05.204.

Date statistice

privind evoluţia indicelui BVB, BET în perioada 23. 04-21.05.2014

Tabelul 1

Data Deschidere Maxim Minim Inchidere Variatie
  1. (%)
21.05.2014 6.439,26 6.448,06 6.360,43 6.360,43 -78,83 -1,22
20.05.2014 6.456,60 6.456,60 6.407,17 6.439,26 -17,34 -0,27
19.05.2014 6.428,33 6.456,60 6.389,57 6.456,60 28,27 0,44
16.05.2014 6.426,35 6.472,17 6.379,75 6.428,33 1,98 0,03
15.05.2014 6.463,65 6.495,38 6.418,16 6.426,35 -37,3 -0,58
14.05.2014 6.588,84 6.591,08 6.432,47 6.463,65 -125,19 -1,9
13.05.2014 6.605,86 6.610,06 6.582,53 6.588,84 -17,02 -0,26
12.05.2014 6.608,75 6.621,89 6.582,11 6.605,86 -2,89 -0,04
09.05.2014 6.550,92 6.608,75 6.547,56 6.608,75 57,83 0,88
08.05.2014 6.475,30 6.550,92 6.457,15 6.550,92 75,62 1,17
07.05.2014 6.423,66 6.479,60 6.419,47 6.475,30 51,64 0,8
06.05.2014 6.401,39 6.432,06 6.401,39 6.423,66 22,27 0,35
05.05.2014 6.432,35 6.443,04 6.389,96 6.401,39 -30,96 -0,48
02.05.2014 6.424,43 6.442,07 6.415,53 6.432,35 7,92 0,12
30.04.2014 6.328,45 6.425,05 6.328,45 6.424,43 95,98 1,52
29.04.2014 6.331,79 6.337,05 6.317,61 6.328,45 -3,34 -0,05
28.04.2014 6.417,32 6.419,19 6.329,19 6.331,79 -85,53 -1,33
25.04.2014 6.479,57 6.479,57 6.413,82 6.417,32 -62,25 -0,96
24.04.2014 6.509,83 6.517,80 6.463,66 6.479,57 -30,26 -0,46
23.04.2014 6.513,09 6.531,13 6.501,40 6.509,83 -3,26 -0,05

Sursa: Tabel realizat de către autori pe baza datelor statistice preluate de la BVBBursa Română de Valori, http://www.bvb.ro

Din tabelul de mai sus precum şi din graficul de mai jos se observă variaţia acestuia între 6600 de puncte şi 6.300 de puncte ceeace reprezintă o relativă stabilitate în cadrul unei luni, la scară anuală trendul fiind crescător înncepând din 2013. Procentual variaţiile se situează între -1,9% şi +1,52%.

Sursa: Grafic realizat de către autori pe baza datelor statistice preluate de la BVBBursa Română de Valori, http://www.bvb.ro

Fig. 5 Evoluţia indecelui bursier al BVB, BET

În aceste condiţii perspectivele dezvoltării economiei României în perioada post criză sunt favorabile şi vizibile.

De altfel şi instituţii financiare importante constată şi prognozează evoluţii favorabile ale economiei româneşti. Astfel, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) estimează o îmbunătăţire cu privire la creşterea economiei româneşti de la 2,4% cât estimase iniţial în ianuarie 2014 la 2,6%. Această creştere se bazează pe creşterea exporturilor şi, de asemenea pe relansarea cererii interne.

 “Activitatea economica in Romania s-a imbunatatit in 2013 peste asteptarile pietei. PIB-ul a crescut cu 3,5% datorita performantelor solide la export si a recoltei agricole foarte bune. Inflatia a revenit la tinta Bancii Centrale de 2-4% si recent a scazut sub 2%. Performanta fiscala a fost, de asemenea, buna iar tara a iesit din procedura de deficit excesiv in 2013. Totusi, nivelul ridicat al creditelor neperformante (peste 20% din totalul imprumuturilor), continuarea procesului de dezintermediere transfrontaliera si sporirea incertitudinilor in tara vecina Ucraina ar putea afecta perspectivele de crestere pe termen scurt”, se arata in raportul BERD [2]

Şi delegaţia FMI a constatat îmbunătăţirea performanţelor economiei româneşti. Astfel, în urma vizitei de evaluare, delegaţia FMI şi Comisia Europeană au constatat că estimarea iniţială de creştere cu 1,6% a fost una pesimistă şi au trebuit să constate realitatea care, pentru 2013 a fost mult mai bună decât estimarea iniţială, respectiv de 2,8% ceea ce ne îndreptăţeşte că ne situăm pe un trend bun şi ne dă speranţa că 2014 şi următorii ani vor fi de asemenea buni şi vor confirma acest trend. Această creştere economică a permis reducerea inflaţiei la 1,5% în decembrie astfel că echilibrele macroeconomice ale României permit ca economia să facă faţă turbulenţelor din pieţele financiare.

De asemenea sunt perspective favorabile şi în ceea ce priveşte dobânda la datoria publică Aceasta, pentru România, este mai mică decât media pe Europa şi potrivit unei declaraţii publice a premierului, „am reusit sa emitem pentru prima data la bonduri de 30 de ani si platim dobanzi mai mici, astfel ca scade in mod accelerat contributia fiecarui locuitor. Inseamna ca cei care ne-au imprumutat au incredere ca, in urmatorii 30 de ani, Romania va fi capabila sa isi plateasca datoria”, a spus Victor Ponta, la o conferinta de presa organizata dupa reuniunea Comitetului Interinstitutional pentru Acordul de Parteneriat 2014-2020. [3]

Un aspect important în ceea ce reprezintă perspectivele economiei Românie îl reprezintă absorbţia fondurilor europene. Acestea reprezintă o sursă de finanţare nerambursabilă deosebit de importantă cu toate că negocierea acestor fonduri a fost făcută, comparativ cu alte ţări europene, destul de nefavorabil. Astfel, în timp ce toate celelate ţări europene primesc de la UE sume de peste 2000 de eur pe cap de locuitor, România primeşte doar 1000 de eur. În plus, procedurile şi metodologiile de accesare a acestor fonduri sunt extrem de diverse, greoaie, birocratice şi, multe dintre ele sunt atinse de corupţie.

Printre premisele favorabile dezvoltării economiei româneşti mai amintim şi revenirea inflaţiei în ţintele avute în vedere de către BNR şi încadrarea deficitului bugetar în ecartul admis, de 3%, potrivit Tratatului de aderare.

De altfel din perspectiva cerinţelor de convergenţă nominală România îndeplineşte 4 din cele cici condiţii impuse. Astfel încât se întrezăreşte posibilitatea revenirii la un orizont de timp mai apropiat de trecere la moneda euro. Monedă care, în opina noastră ar permite o relansare accentuată a economiei şi totodată ar permite României să să se dezvolte echilibrat şi sănătos.

Pe lângă convergenţa nominală, România trebuie să facă eforturi pentru realizarea şi a convergenţei reale. Acest proces al convergenţei reale cu Uniunea Europeană a economiilor ţărilor care au aderat recent se află în curs şi va dura multă vreme. Convergența reală vizează următoarele aspecte:

  • ritmuri peste medie, de creştere economică, pentru a putea înlătura decalajele actuale
  • apropierea PIB pe cap de locuitor de PIB-ul ţărilor dezvoltate;
  • intrări masive de capital străin;
  • apropierea competitivităţii interne de competitivitatea europeană, competitivitate pe care românii care lucrează afară o ating.
  • aducerea nivelului salarial din România la nivel european
  • tendinţă puternică de apreciere reală a monedei naţionale.

Problema perspectivelor României în perioada post criză este una complexă şi presupune numeroşi factor. În cadrul acestei scurte detalieri am prezentat pe aceia care ni s-au părut mai importanţi. Însă, în cazul în care voi fi ales Preşedintele României voi iniţia o analiză diagnostic a situaţiei României care va sta împreună cu rezultatele de la punctele 1 şi 2 şi cu alte informaţii la baza elaborării Strategiei de dezvoltare pe termen lung a României şi a unui Pact social.

  • Elaborarea unei strategii de dezvoltare complexă a României având ca bază necesitatea ca prin politicile sale statul să „să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”

Pe baza rezultatelor acţiunilor de la punctele 1÷3 va trebui elaborată o strategie pe termen lung privind dezvoltarea României şi programe de activitate pe termen scurt sau strategiile existente adaptate pornind de la obiectivul strategic de interes naţional al alinierii nivelului salariilor mediu şi minim la nivel european. . Acestea vor trebui să se subsumeze obiectivului central al tuturor acţiunilor şi politicilor de stat care trebuie „să asigure cetăţenilor un trai decent”

Strategia trebuie să vizeze toate domeniile vieţii social-politice şi economice ale României. În viziunea mea, această strategie trebuie astfel elaborată încât să reflecte aspiraţiile, dorinţele şi viziunea poporului român cu privire la statul în care trebuie şi vrea să trăiască. Această viziune ar trebui să constituie baza unui Pact social pe termen lung. În acest fel, am şti cu toţii ce avem de făcut în următorii 20 – 30 de ani, Guvernele ar avea continuitate în activitate, indiferent de coloratura politică şi nu ar mai trebui să considere că Guvernul anterior a greşit şi că trebuie reluat totul de la început.

Pactul social va fi negociat şi semnat de către toate forţele politice.

Strategia va fi supusă aprobării Parlamentului şi validării ei printr-un Referendum care să răspundă la întrebarea: „Sunteţi de acord cu Strategia de dezvoltare a României? DA/NU”

  • Elaborarea unei legi electorale care să nu mai permită fraudarea alegerilor

  Este de notorietate lungul şir de acuze reciproce, pe care şi le-au adus partidele cu privire la fraudarea de-a lungul timpului a alegerilor şi suspiciunile privind incorectitudinea desfăşurării alegerilor, în special în străinătate;

La fiecare proces electoral desfăşurat în ultimii douăzeci de ani au existat încălcări ale Legii electorale, tentative de fraude şi fraude, multe nedepistate iar altele, deşi depistate, rămase nesancţionate;

Voinţa declarată a tuturor liderilor şi partidelor este pentru alegeri corecte;

Faţă de cele de mai sus, rezultă, imperativ, necesitatea modificării legislaţiei, respectiv a buletinului de vot şi a procedurii de vot astfel ăncât să se reinstaureze principiul potrivit căruia, în democraţie, votul cetăţeanului şi respectul acestui vot reprezintă fundamentul oricărei construcţii democratice.

Prin urmare, având în vedere considerentele de mai jos:

Pornind de la „Codul bunelor practici în materie electorală” adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept;

În vederea materializării principiului potrivit căruia „statul trebuie să sancţioneze orice fraudă electorală”;

Cunoscând faptul că oricât de bună ar fi o lege electorală ea poate fi încălcată dacă tehnica şi procedura de aplicare nu sunt corecte şi riguroase;

Având în vedere:

  • necesitatea egalităţii şanselor candidaţilor şi asigurarea dreptului de vot al tuturor cetăţenilor
  • libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie fără influenţe de natura cadourilor, atenţiilor ori mitei electorale.
  • obligativitatea ca autorităţile de stat să aibă o atitudine neutră în ceea ce priveşte implicarea lor în campania electorală şi separarea netă între partide şi stat, care să nu permită utilizarea de către partidele aflate la guvernare a resurselor publice în interese de partid
  • modul determinant în care acurateţea listelor electorale trebuie să servească un scrutin corect
  • necesitatea recredibilizării procesului electoral în conştiinţa cetăţenilor
  • necesitatea imperativă de înlăturare a posibilităţilor de fraudare a alegerilor şi de eliminare a oricăror suspiciuni privind incorectitudinea procesului electoral
  • principiul libertăţii mass-media şi accesul acesteia la fazele procesului electoral şi la susţinerea candidaţilor în mod nediscriminator iar reflectarea alegerilor să fie obiectivă şi neutră în special în media publică,

asigurarea corectitudinii alegerilor reprezintă cel mai important moment în vaţa unei naţiuni şi aceasta trebuie să vizeze cel puţin următoarele aspecte:

  • Buletinele de vot trebuie astfel realizate încât să nu poată fi falsificate ori înlocuite cu altele.
  • Să asigure secretul votului în sensul că nu trebuie să fie posibil să se facă o legătură între alegător şi buletinul de vot,
  • Pe tot parcursul procesului de vot să existe transparenţă astfel încât cetăţenii, presa scrisă si mijloacele audiovizuale să aibă acces la toate fazele procesului.
  • Să existe proceduri care să împiedice deturnarea voinţei electoratului şi contracararea celor peste 25 de metode, identificate până acum, de fraudare a alegerilor.

Pentru falsificarea unei bancnote, care are efect limitat în plan economico-financiar, (până la descoperirea falsului, bancnota circula de un număr de ori) falsificatorul prins este condamnat! Falsificarea voturilor sau alegerilor înseamnă deturnarea voinţei electoratului şi poate avea consecinţe dezastruoase asupra întregii ţări pentru lungi perioade de timp. De aceea se impune un buletin de vot şi o procedură de vot, riguroase şi sigure, care să permită prevenirea fraudelor electorale de orice fel, depistarea sigură a acestora şi sancţionarea lor severă, în condiţiile legii.

Votul electronic nu poate fi folosit în această etapă din cel puţin următoarele considerente:

-alegerile pot fi uşor fraudate prin manipularea softului. Dată fiind miza extrem de importantă a procesului electoral, precum şi ca urmare a faptului că, până acum, la fiecare alegeri au fost constatate fraude şi acuze de fraudare a votului, opinăm că există forţe interesate în fraudarea alegerilor iar acestea vor face totul pentru a le frauda. De aceea sistemul electronic, într-o ţară săracă şi în care sunt cumpărători şi vânzători de voturi, sistemele electronice de vot NU SUNT SIGURE. De altfel este de notorietate faptul că sisteme informaţionale dintre cele mai performante, respectiv chiar ale NASA, Pentagon, bănci, etc au fost penetrate.

-în plus, votul electronic de tipul „prêt à voter” permite alegătorului să rămână cu un cupon cu care să verifice dacă votul său a fost luat în considerare sau nu. Acest cupon însă reprezintă, şi acesta este cel mai periculos aspect, posibilitatea de a demonstra altora cum a votat. Aceasta înseamnă că, practic, acest tip de vot poate fi utilizat ca un mijloc de traficare a votului, respectiv un fel de perfecţionare a procedeului de fraudare cunoscut sub numele de „votul suveică”.

-la nivelul electoratului există o mare masă de electori care nu s-ar descurca şi care ar necesita asistenţă, fapt ce ar duce la influenţarea votului.

În ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, noi, iniţiatorii acestui proiect de lege am propus intezicerea acestuia din următoarele motive:

  • Nu poate exista certitudinea votului secret şi onest, adică în concordanţă cu voinţa şi convingerea alegătorului, aflat în ţară sau în străinătate. Oricând, un emisar, reprezentând anumite interese, se poate prezenta la alegător, ori la mai mulţi alegători, oferindu-le sume de bani ori alte avantaje. Iar alegătorul va vota, în prezenţa acestui emisar, aşa cum emisarul îi va cere.
  • Potrivit punctului 4. alin a. din Codul bunelor practici în materie electorală „Pentru fiecare persoană cu drept de vot, secretul votului nu este numai un drept dar şi o obligaţie, a cărei nerespectare trebuie să fie sancţionată prin anularea oricărui buletin de vot al cărui conţinut a fost divulgat.” Ori votul prin corespondenţă nu poate oferi certitudinea îndeplinirii obligaţiei fiecărui alegător de a asigura secretul votului.
  • Dată fiind miza alegerilor şi pornind de la practici recente privind coruperea unor alegători din străinătate, procedura votului prin corespondenţă ar reprezenta o fisură majoră a procesului electoral şi, de aceea, trebuie total înlăturată.
  • În Raportul explicativ, adoptat de Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002) se subliniază „3.2.3. 38. „…votarea prin corespondenţă poate fi folosită mult într-o ţară şi interzisă în alta pentru a evita pericolul unor eventuale falsificări electorale.” Şi, acest pericol, pentru România, este real. În numele şi în spatele unui principiu frumos, acela ca şi cetăţenii aflaţi în străinătate să-şi poată exercita dreptul la vot, practic, se pot face mari ilegalităţi şi se poate deturna voinţa electoratului.
  • Pe de altă parte nu este moral ca viaţa şi destinele cetăţenlor rămaşi în România să fie determinate de semeni de-ai lor care trăiesc în democraţii consolidate şi au nivelul de trai cu totul altul decât cel din România şi care nu cunosc realităţile concrete din ţară, putând fi uşor manipulabili, votul prin corespondenţă reprezentând o modalitate perfectă de deturnare a voinţei acestora.
  • În procesul electoral, practic, se aleg persoane care într-un fel s-au altul vor gestiona bugetul constituit din taxele şi impozitele pe care cei rămaşi în ţară le plătesc. Numai în mică măsură, ori deloc, le plătesc cei care se află în afara ţării. Din acest motiv este imoral ca unii să plătească taxe şi impozite şi alţii să decidă gestionarea lor. Este şi mai imoral ca acest fapt să se întâmple prin utilizarea unei proceduri, votul prin corespondenţă, nesigure şi uşor traficabile.

Faţă de cele de mai sus în viziunea mea, este absolut necesară şi obligatorie propunerea spre dezbatere şi aprobare în procedură de urgenţă a unui proiect de lege care să nu mai permită fraudarea alegerilor şi deturnarea voinţei electoratului. Am acest proiect de lege şi, deja, odată cu reluarea activităţii parlamentare îl voi depune la Parlament..

  • Perfecţionarea activităţii Parlamentului şi reducerea numărului de parlamentari cu menţinerea regimului bicameral.

Este evident că la populaţia României, numărul actual de parlamentari este supradimensionat. De aceea, în mandatul meu, îmi propun ca numărul de parlamentari să fie redus astfel încât acesta să se situeze în jurul unei valori medii a numărului de parlamentari ai Parlamentelor ţărilor membre UE.

Ţinând seama de tradiţia noastră istorică şi de faptul că, democratic vorbind, două camere asigură un plus de democraţie, voi milta pentru păstrarea celor două camere ale Parlamentului României. Sigur, democraţia costă însă un Parlament cu două camere va fi extrem de greu să fie controlat de cineva având porniri dictatoriale. Şi nu sunt simple vorbe ci realităţi.

În ceea ce priveşte perfecţionarea activităţii Parlamentului şi parlamentarilor, în cadrul analizei diagnostic şi evaluării situaţiei din România, voi propune analiza comparativă a activităţii parlamentarilor din România cu activitatea Parlamentului European precum şi cu activitatea Parlamentelor din celelalte ţări europene în vederea adoptării unui model funcţional suplu şi eficient şi cu posibilitatea cetăţenilor de a putea trage la răspundere parlamentarii pe care îi aleg, în perioada mandatului..

Însă intenţia mea majoră în această direcţie este să promovez şi să implementez democraţia directă, participativă. Pentru că, de multe ori, s-a constatat că democraţia reprezentativă nu respectă voinţa electoratului iar reprezentanţii acestora îşi încalcă statutul de reprezentanţi şi se pun în slujba unor interese de grup, adesea ilegitime. Există voci care, deja, spun că “Democrația reprezentativă de astăzi a încetat să funcționeze în conformitate cu teoria” pentru că „Politicienii ” full-time ” sunt controlati de interese personale sau de incompetență , iar interesele fundamentale ale cetățenilor sunt ignorate.”   De aceea, în primă fază, credem că trebuie introdusă în practică ceea ce noi numim „Democraţia integratoare” care este un mix constituit din democraţie directă şi democraţie reprezentativă.

Un obiectiv important al perfecţionării activităţii parlamentare îl reprezintă necesitatea ca „reprezentanţii” electorilor să fie cu adevărat reprezentanţi. Şi nu, imediat ce au intrat în Parlament, să uite electoratul, să schimbe partidele, ideologiile şi să voteze în exact cu totul în alt mod decât electorii se aşteaptă. Aşa s-au putut constitui majorităţi ilegitime, aşa s-a încălcat voinţa electoratului. Fie şi dacă ne amintim numai de celebra „soluţie imorală” şi afirmaţia este demonstrată.

De aceea credem că, într-o primă fază, trebuie introdus un mecanism democartic sigur şi fiabil însă rapid care să ofere cetăţenilor, posibilitatea de a revoca aleşii atunci când iau decizii proaste ori când încalcă promisiunile electorale sau aşteptările electoratului.

Tehnologiile informatice au luat-o cu mult înaintea politicii şi, în momentul de faţă, oferă posibilitatea alegătorilor de a se manifesta online prin vot. Astfel încât cetăţenii nu ar mai trebui să aştepte patru ani de guvernare coruptă ci, în baza unor proceduri informatice sigure şi valide ar putea vota online pentru a elimina „reprezentanţii” care nu-i mai reprezintă. În acest sens, practic, cetăţenii pot influenţa totul, în orice moment.

De asemenea, în această fază, electoratul îşi poate exprima online votul pentru orice problemă iar reprezentanţii fiecărui grup electoral ar trebui să ţină seama de votul cetăţenilor şi să voteze potrivit voinţei acestora.

  • Recuperarea resurselor naturale înstrăinate ilegal şi exploatrea transparentă şi în regim public privat a acestora.

Potrivit articolului 136 din Constituţie, alin. (3) „Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.” Iar potrivit alin.(4) „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.”

În mod practic multe dintre bogăţiile României au fost înstrăinate. De aceea în mandatul meu mă voi preocupa de reinstaurarea ordinii constituţionale în ceea ce priveşte statutul proprietăţii şi exploatării acestor resurse.

Regula de bază privind exploatarea va fi aceea a licitaţiilor publice transparente şi a participaţiunii statului în parteneriat public privat similar celor mai performante modele de exploatare a unor astfel de bogăţii din lume.

Odată cu reinstaurarea dreptului suveran al statului român asupra acestor bogăţii şi bazat pe o exploatare în folosul României şi a partenerilor privaţi, estimăm că importante venituri vor veni la bugetul României.

  • Verificarea din punct de vedere legal a restituirilor şi răscumpărarea sau confiscarea acelora în care nu s-au îndeplinit obligaţiile contractuale ori s-au comis ilegalităţi.

Întrucât viaţa a demonstrat că numeroase retrocedări au fost făcute având la bază documente false ori încălcarea legii, Preşedintele ia act de proasta funcţionare a instituţiilor statului care au participat la aceste retrocedări, va supune dezbaterii publice subiectul în vederea identificării soluţiilor pentru reinstaurarea legalităţii şi în acest domeniu şi va acţiona potrivit prerogativelor constituţionale.

  • Trecerea în maxim 4 ani la moneda euro

Care ar fi raţiunea cuiva ca, având posibilitatea să se deplaseze pe tremen lung şi la mari distanţe, cu un autoturism de ultimă generaţie ori cu o căruţă să opteze pentru căruţă?

Mutatis mutandis, în logica politicii bunului simţ, dragă unor oficiali din domeniul managementului „căruţei leu”, autoturismul de ultimă genereţie, în plan monetar, Euro, ne stă la dispoziţie şi noi refuzăm, sau amânăm, sine die, să-l luăm! De ce? Dacă citeşti rapoartele, intervenţiile ori luările de poziţie ale celor mai mulţi oficiali în domeniu, constaţi că toate acestea demonstrează că „nu se poate”. Şi că, de fiecare dată când se apropie sorocul, o nouă amânare se impune.

Este un lux prea mare, am putea spune, exotic, şi având costuri exagerate, această preferinţă ciudată a unor tehnostructuri din România pentru un conservatorism desuet în a păstra cu orice preţ moneda leu. De fapt, ca să fim acribici, Ron, conform standardului ultimei denominări.

Cine pierde şi cine câştigă din această opţiune ipocrită? Spunem ipoctrită pentru că mai toţi oficialii spun că trebuie să trecem la moneda Euro – de fapt ne-am luat angajamentul prin Tratatul de aderare- însă, se poate aprecia, fac foarte puţin pentru atingerea acestui obiectiv, dacă nu cumva, unii fac totul pentru a se prelungi sine die.

Are probleme financiare Ciprul, moneda noastră se depreciază. Vin investitori, moneda se depreciază, vezi doamne, exces de valută. Pleacă investitori, moneda se depreciază. Exagerând un pic, bate vântul de la nord, leul se depreciază, bate de la sud, se devalorizează, bate de la est, se depreciază iar dacă bate de la vest, altă soluţie nu este decât deprecierea. Prin urmare, avem o monedă, care, cu mici excepţii, se tot depreciază şi preia tot felul de şocuri mai mult ori mai puţin justificat. Adică, preia, asemenea unei căruţe, toate şocurile unui drum de ţară, paralel cu o autostradă pe care autoturismele de ultimă generaţie zboară. Cu şi pentru economiile lor.

Prin urmare, cel mai mare pierzător, în urma acestei opţiuni, de a nu lua un autoturism de ultimă generaţie, este economia românească. Aceasta, în loc să se dezvolte, pe baze sănătoase, competitive şi solide, se zbate să găsească soluţii să se ferească de şocurile permanente pe care „căruţa leu” i le tot transmite din plin. Şi, odată cu economia, pierd cetăţenii care nici măcar nu mai au speranţă, nu mai viseză, măcar, la bunăstarea pe care o aşteptau când s-au pronunţat pentru aderarea României la UE.

Cine câştigă? Câţiva tehnoccraţi care sunt pe la butoane şi au privilegii nebănuite şi, fireşte, deloc transparente, câţiva birocraţi din administraţie, capitalrile străine care vin şi încasează dobânzile exagerat de mari şi nejustificate – se invocă un aşa zis risc de ţară, uitându-se a se aminti că România este membră UE şi NATO- şi, mai câştigă, companiile debile, adică neperformante, menţinute cu „perfuzia” salariilor extrem de mici şi care, într-o competiţie loială, ar trebui să se închidă. Şi cu perfuzia deprecierii periodice a monedei naţionale. Şi mai câştigă statul care îşi ajustează dezechilibrele macroeconomice pe baza daevalorizării cursului de schimb şi a inflaţei. Şi intrăm astfel într-o spirală vicioasă. Partea din economie care este necompetitivă, devine şi mai necompetitivă, lipsa de competitivitate coroborată cu politici monetare cel puţin neeconomice şi un mecanism netransparent al cursului valutar vor duce la deprecierea leului, care va produce noi şocuri şi pierderi, antrenând şi alte companii în marea masă a firmelor necompetitive, care, utilizând o monedă în permanentă devalorizare, le vor diminua sau anula micile profituri, devenind tot mai necompetitive şi, evident, ciclul se reia.

România nu va fi pregătită, complet, să treacă la adoptarea monedei EURO, niciodată. Prin urmare, ce este de făcut? Să ne resemnăm ori să luăm taurul de coarne şi să vedem cum putem trece cât mai rapid la adoptarea monedei Euro? Care ne stă la dispoziţie. Doar să facem efortul de a îndeplini condiţiile şi de a lua acest autoturism de ultimă generaţie!

Trecerea României la moneda Euro – background

Trecerea la moneda unică europeană, EURO, deşi este asumată prin Tratatul de funcţionare al UE şi prin cel de aderare al fiecărei ţări, a devenit, ca urmare a unor manifestări ale crizei (criza datoriilor suverane, crize structurale, economii intrate în dificultate, etc. în ţări precum Grecia, Spania, Italia, etc.) o problemă controversată.   O realitate, însă, este evidentă. Un număr de 17[1] state, care fac parte din „Zona euro”, utilizează această monedă. Euro mai este utilizat[2] în Monaco, San Marino și Vatican, şi, de asemenea, mai este utilizat[3] în Andorra, Kosovo (nerecunoscut ca stat de către România și Republica Moldova) și Muntenegru. Prin urmare, cca 327 milioane de europeni utilizează zilnic moneda unică europeană. Letonia a semnat, la martie, 2013 cererea de aderare la 1 ianuarie 2014 iar Lituania a decis să treacă la zona euro începând din 2015.

Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Polonia au anunţat că îngheaţă planurile lor privind trecerea la moneda unică până când uniunea monetară nu-şi va rezolva problemele structurale. România a amânat din nou decizia de aderare la zona euro considerând că orizontul 2015 este ratat. Cele trei state Marea Britanie, Danemarca şi Suedia se opun în mod deschis adoptării monezii unice.

Prin urmare, paleta punctelor de vedere cu privire la această problemă este diversă.

„O crestere economica mai rapida este posibila daca Letonia este in zona euro[4]“, a afirmat ministrul leton al Finantelor caracterizând drept istoric momentul semnării cererii de aderare a Letoniei la eurozonă.

„”Pe baza evaluarilor prezentate presedintiei, cred ca 1 ianuarie 2016 este o data realista pentru aderarea Poloniei la zona euro” [5] a declarat, într-un recent interviu, Roman Kuzniar, consilier al preşedintelui polonez.

Bulgaria a îngheţat planurile sale privind trecerea la moneda Euro. „”Avantul din gandirea noastra si a opiniei publice s-a schimbat… In acest moment, nu vad niciun beneficiu in aderarea la zona euro, ci numai costuri”, a declarat[6] Simeon Djankov, ministrul de finanţe al Bulgariei.

“Chiar şi cele mai optimiste prognoze spun că Ungaria nu va fi în măsură să adere la euro înainte de 2018″, a spus premierul maghiar, Viktor Orban[7].

Cehia întruneşte, în principiu, bine condiţiile nominale de trecere la moneda euro însă nu pare interesată să renunţe la politica sa monetară şi la cursul său de schimb deşi, în ultimul timp, pare să-şi fi schimbat opinia în favoarea aderării la moneda euro.

Cu toate că Suedia s-a pronunţat ferm împotriva monedei Euro, încă de la înfiinţare, probabil, constatând evoluţiile şi paşii făcuţi de către eurozonă, în direcţia întăririi sale, primul ministru suedez a declarat că ţara lui ar putea participa la planul de salvare a Greciei, deşi nu este membră a zonei euro şi deci nu este obligată. Această declaraţie ar putea reflecta o anumită teamă a Suediei de a rămâne în afara Europei. Un fel de joc la două capete. Dacă proiectul Euro ar eşua, evident, poziţia anti-euro a Suediei ar fi pe deplin justificată. Însă, evoluţia şi perfecţionarea uniunii monetare, având ca monedă unică euro, dovedindu-şi viabilitatea şi, în pofida multor voci casandrice, care îi prevăd, ori îi doresc, dispariţia, iată, se dovedeşte a fi puternică şi s-a instalat ca un fel de a doua monedă de referinţă internaţională, este util şi diplomatic să nu rămâi în afara acestei zone. De aceea poate, această „mână de ajutor” nesolicitată şi pe care nu era obligată să o întindă.

În ceea ce priveşte poziţia României, din păcate, aceasta este polarizată. Preşedintele actual pare interesat de o trecere cât mai rapidă la moneda euro şi, în acest sens, România ar trebui să treacă această opţiune ca prioritate, urmând a se întreprinde toate eforturile pentru îndeplinirea condiţiilor de aderare. Banca Naţională este, de principiu, adepta unei permanente amânări. Guvernul nu este încă suficient de convins de urgenţa necesităţii trecerii la moneda euro potrivit unei dezastruase mentalităţi „acum nu este momentul” Şi cetăţenii par împărţiţi.

În concluzie, contextul unei posibile şi dezirabile adoptări de către România a deciziei de a trece la moneda Euro în perioada imediat următoare, este complex, neomogen şi dispers. Iar trecerea, efectivă, la moneda Euro ar trebui să fie abordată din cel puţin două puncte de vedere: unul strict tehnic şi care să se refere la îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală şi unul de decizie politică privind ansamblul economiei româneşti, necestitatea ducerii la capăt opţiunii strategice a României de a se integra în UE prin trecerea la moneda Euro şi în sfârşit, prin prisma avantajelor şi dezavantajelor adoptării monedei Euro.

Trebuie menţionat că Uniunea Economică şi Monetară reprezintă o politică monetară unitară, coerentă şi fermă. Misiunea şi obiectivul esenţial al cesteia constituie stabilitatea în plan monetar care să permită o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a tuturor ţărilor europene şi diminuarea în timp a dezechilibrelor existente între diferitele ţări aparţinând Uniunii Europene.

În fine, convergenţa, cuantificabilă prin gradul de îndeplinire a criteriilor de convergenţă, potrivit Tratatului de funcţionare al UE, presupune conjugarea eforturilor ţărilor în a atinge o anumită ţintă cu privire la performanţa economico-financiară şi socială. Această ţintă poate fi atinsă prin diverse metode şi strategii, specifice fiecărei ţări în parte, însă, rezultatul trebuie să fie unul comun şi anume o economie stabilă, credibilă, puternică şi performantă. Apropiată de cele mai performante economii ale UE. O astfel de economie poate fi abordată prin prisma convergenţei nominale şi prin aceea a convergenţei reale.

            Tratatul de la Maastricht[8] stipuleză criteriile care trebuie îndeplinite de către o ţară pentru a putea trece la adoptarea monedei Euro respectiv de a participa la Uniunea Economică şi Monetară. Aceste criterii sunt cunoscute drept criterii de convergenţă nominală sau Criteriile de la Maastricht.

Aceste criterii sunt:

  • rată scăzută a inflaţiei; aceasta nu trebuie să depăşească cu maxim 1,5% media celor mai performante   trei economii în domeniul inflaţiei; ale statelor membre participante în anul dinaintea examinării;
  • dobânzi scăzute pentru creditele pe termen lung; dobânzile nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% dobânzile din cele mai performante trei state membre participante în anul dinaintea examinării.
  • deficitul bugetar să nu depăşească maxim 3% din PIB;
  • datoria publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB;
  • moneda naţională să fi făcut parte din Sistemul Monetar European cel puţin doi ani premergători examinării în vederea aderării fără tensiuni grave;

Tratatul de la Maastricht nu stipulează nimic în legătură cu aspectele privind convergenţa reală. Într-o analiză[9] cu privire la trecerea României la Euro, Mugur Isărescu, referindu-se la convergenţa reală menţionează: „În lipsa unor criterii clar stipulate în tratate, putem considera că cele mai importante criterii de convergenţă reală privesc: gradul de deschidere a economiei (exprimat prin ponderea pe care suma exporturilor şi importurilor unei ţări o are în PIB); ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale UE în totalul comerţului exterior; structura economiei (exprimată prin ponderea pe care marile sectoare o au în crearea PIB: agricultura, industria, serviciile) şi, criteriul cel mai sintetic, nivelul PIB/locuitor (exprimat fie în cursul nominal, fie prin paritatea puterii de cumpărare standard)”

În lucrarea „Dilemele aderãrii României la UEM[10]” se menţionează: „O strategie bruscã de aderare la o uniune monetarã presupune cã, începând dintr-o anumitã zi, România şi UE utilizeazã aceeaşi monedã, euro, emisã de BCE, iar cetãţenii români sunt anunţaţi sã-şi preschimbe leii în euro la un curs de schimb dat (presupunem un curs de schimb euro-leu de 1euro/3 lei; românii vor cumpãra pur şi simplu din data stabilitã 1 euro plãtind pentru el 3 lei). Pentru România, o asemenea strategie ar oferi un avantaj important. În primul rând pentru cã rata inflaţiei va scãdea la nivelul înregistrat în UE, fãrã sã aparã costuri în termeni de şomaj. Euro – monedã emisã de BCE – este acum mijloc legal de platã în România şi, prin urmare, inflaţia din România este egalã cu inflaţia din UE. Agenţii economici realizeazã acest lucru şi, prin urmare, îşi contureazã corespunzãtor anticipaţiile inflaţioniste pentru România. Astfel, România poate beneficia imediat de reputaţia BCE. Preluând moneda şi instituţiile din UE, România poate beneficia imediat de câştiguri de bunãstare generate de uniunea monetarã.”

„Procesul de maturizare a euro[11] se desfăşoară în bune condiţii, iar Eurosistemul a câştigat o experienţă considerabilă din introducerea bancnotelor şi monedelor şi gestionarea circulaţiei acestora. Experienţa se va dovedi utilă în procesul de introducere fizică a numerarului euro de către noile state membre ale UE. Începând cu anul 2007, euro va înlocui treptat monedele naţionale ale celor 12 ţări care au aderat la UE la 1 mai 2004 şi ulterior: Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Prima dintre aceste ţări a fost Slovenia, care a aderat la zona euro la 1 ianuarie 2007.”

Într-o analiză BERD din 2012, cu privire la perspectiva îndeplinirii criteriilor de convergenţă de către România se subliniază: „Perspectiva macroeconomică pe termen scurt a României este incertă, în special în lumina turbulenţelor reapărute atât pe pieţele globale cât şi în interiorul zonei euro în cea de a doua jumătate a anului 2011. Cu toate acestea, pe termen mediu, România are un potenţial solid de convergenţă cu UE, având în vedere că produsul intern brut pe cap de locuitor în ceea ce priveşte paritatea puterii de cumpărare este unul dintre cele mai scăzute din UE, situându-se la 45% din media UE, cu condiţia să se înregistreze progrese în domeniul reformelor structurale şi instituţionale[12].”

Îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală induce în cadrul economie României atât efecte pozitive cât şi negative. Acestea sunt puse în evidenţă de teoria economică. Însă, decizia de trecere la moneda unică europeană se bazează, ca fundamentare, pe componenta economică respectiv, pe cuantificarea cât mai obiectivă a avantajelor şi dezavantajelor, dar este ori trebuie să fie o decizie politică.

Reducerea ratei inflaţiei şi a ratei dobânzii stimulează creşterea investiţiilor cu efect direct asupra creşterii PIB-ului. Se îmbunătăţesc astfel performanţele economice cu efect asupra convergenţei salariilor;

Respectarea restricţiei de deficit şi datorie publică, în conformitate cu prevederile criteriilor de convergenţă nominală are ca efect încetinirea dezvoltării economice ca urmare a diminuării investiţiilor. Nu se pot face investiţii publice decât în limita maximă a prevederilor bugetare plus o cotă parte din deficitul bugetar care este de maxim 3% ( la limită, teoretic, acest deficit poate fi integral destinat investiţiilor)

De asemenea, şi convergenţa reală favorizează sau nu variabile nominale. Astfel prin creşterea PIB-ului vor creşte neinflaţionist salariile şi evident contribuţiile. O creştere a contribuţiilor conduce la o creştere a surselor bugetare şi la reducerea datoriei publice şi a deficitului bugetar. Diferenţa de productivitate dintre sectorul bunurilor tradabile şi acela al bunurilor netradabile împreună cu tendinţele neuniforme de majorare şi devansare a salariilor în raport cu productivitatea, vor conduce la majorarea inflaţiei potrivit efectului Balassa-Samuelson[13]. Privite prin prisma efectului Balassa-Samuelson, convergenţa nominală şi realizarea unei convergenţe reale accelerate, ca urmare a presiunilor inflaţioniste, generate de efectul B-S, vor genera politici monetare restrictive care vor avea, ca o consecinţă negativă, efectul B-S.

Exprimat sintetic, efectul Balassa – Samuelson spune: „orice creştere a productivităţii într-o ţară (PIB/loc.) generează o creştere a nivelului preţurilor (altfel spus, convergenţa nominală este imposibil de realizat în acelaşi timp cu convergenţa reală”[14]

În viziunea noastră, trecerea la moneda euro, ar trebui să fie prioritatea zero a României şi ar trebui făcută cât mai curând posibil.

În primul rând, pentru că este un criteriu de integrare europeană. Al doilea că, putem îndeplini criteriile de convergenţă nominală. În al treilea rând, pentru că avem această posibilitate: de a utiliza o monedă puternică şi stabilă care va fi şi pentru noi aşa cum sublinia ministrul de finanţe al Lituaniei pentru Lituania. „O crestere economica mai rapida este posibila dacă Letonia este in zona euro”

UE are mulţi neprieteni şi procesul de integrare europeană încă nu putem afirma sută la sută că este ireversibil. Totuşi, în pofida tuturor criticilor, scepticilor şi chiar duşmanilor acestei construcţii, UE se dezvoltă, se integrează şi se întăreşte. Iată ce a declarat Olli Rehn, vicepreședinte al Comisiei Europene şi comisarul pentru afaceri economice și monetare și moneda euro, în Raportul privind mecanismul de alertă: sprijinirea ajustării macroeconomice în UE[15]: „UE trece printr-un proces dificil de corectare a dezechilibrelor macroeconomice care s-au acumulat în deceniul anterior crizei. S-au înregistrat deja numeroase progrese și reformele dau rezultate. Dar procesul de reechilibrare este departe de a se fi încheiat, acesta urmând a marca peisajul economic timp de mai mulți ani. Prin intermediul Procedurii privind dezechilibrele macroeconomice, Comisia furnizează statelor membre orientări menite să asigure adoptarea unor politici adecvate pentru combaterea dezechilibrelor și pentru promovarea unei creșteri economice durabile și a creării de locuri de muncă.” Şi, cu toate efectele nedorite ale crizei, pe ansamblu UE a făcut faţă acestora. Mai mult, şi-a identificat vulnerabilităţile, a învăţat din erorile ori lipsurile trecutului şi s-a perfecţionat şi modernizat. Una dintre aceste direcţii este pactul fiscal care urmează a fi implementat şi care va contribui la introducerea unei rigori şi a unei discipline sporite în cadrul tuturor economiilor UE. Mecanismul are un grad relativ ridicat de complexitate însă este realizabil. În consecinţă, decizia noastră politică este: mergem în continuare cu UE şi facem şi ultimii doi paşi majori pentru integrare sau nu? Adică intrăm în spaţiul Schengen şi trecem la moneda euro sau ne resemnăm şi amânăm sine die?

Trebuie să avem în vedere că EU nu stă pe loc. Şi, pe măsură ce se dezvoltă, se măreşte decalajul dintre noi şi UE. Mai mult, circulă zvonuri că actualele criterii de convergenţă nominală se vor înăspri şi chiar mai mult, se va apelea şi la criterii[16] de convergenţă reală[17]. Începând cu luna februarie 2012 a fost introdus un tablou de bord pentru monitorizarea indicatorilor macroeconomici în vederea detectării tendinţelor de manifestare a dezechilibrelor macroeconomice. Aceşti indicatori[18] sunt:

1: 3 year backward moving average of the current account balance as % of GDP

2: net international investment position at end of year in % of GDP

3: 3 years percentage change of the real effective exchange rates based on HICP/CPI deflators

4: 5 years percentage change in share of world exports (export market shares) measured at current prices

5: 3 years percentage change in nominal unit labour cost

6: year-on-year changes in house prices relative to the final consumption price index

7: private sector credit flow in % of GDP

8: private sector debt in % of GDP

9: general government sector debt in % of GDP

10: 3 year backward moving average of unemployment rate

11: year-on-year changes of total financial sector liabilities

Este de aşteptat ca, în analiza cererii de trecere la moneda euro, o parte dintre aceşti indicatori ori toţi, să fie solicitaţi şi examinaţi. Şi, posibil, ţinând seama de experienţa neplăcută pe care autorităţile UE au avut-o cu grecii, care au manipulat datele statistice, este de aşteptat ca aceşti indicatori să fie riguros monitorizaţi şi impuşi obligatoriu în cadrul procedurii de evaluare a admiterii unei ţări în zona euro.

Prin urmare, în termeni de oportunitate, în viziunea noastră, acum avem o şansă pe care ar trebui să o exploatăm din plin. Altfel, există riscul, ca, pentru o lungă perioadă de timp, să rămânem pe dinafară. Într-o Europă unită dar cu două viteze: una pentru elite şi cealaltă pentru ceilalţi.

Avantaje şi dezavntaje ale trecerii României la moneda euro

Într-o intervenţie în cadrul unui seminar din 2006, viceguvernatorul Băncii Naţionale a Cehiei, Miroslav Singer[19] a prezentat într-un limbaj mai puţin tehnicist, sintetic, avantajele principale ale trecerii la moneda euro. Acestea vizează două paliere: la nivel macroeconomic şi la nivel microeconomic.

Avantajele la nivel macroeconomic:

  • „Reducerea riscului de turbulente monetare si financiare
  • Efect de disciplinare asupra politicilor economice intreprinse
  • Reducerea primei de risc la imprumuturi pentru economiile mai putin dezvoltate
  • Posibila stabilizare a nivelului dobanzilor pe termen lung.”

Avantaje la nivel microeconomic

  • „Eliminarea riscului de evolutie a ratei de schimb in raport cu Zona Euro
  • Reducerea costului tranzactiilor
  • Cresterea transparentei internationale a preturilor
  • Cresterea volumului schimburilor externe”

Trecerea la moneda euro, însă, ar avea un avantaj major, nesubliniat în analizele şi rapoartele pe care le-am consultat. Despre ce este vorba. Se invocă mereu, ca pe un fel de fatalitate, competitivitatea din România care, chipurile, ne-ar ţine pe loc. În opinia noastră, ne aflăm într-un cerc vicios. La salarii africane şi preţuri occidentale, motivaţia muncii este foarte mică. Şi aşa, se naşte o reacţie firească, de rezistenţă oarecum pasivă a salariatului român care realizează această polarizare incorectă economic pentru un stat european. Iar această reacţie se manifestă, sintetic printr-un comportament de tipul: voi ne plătiţi prost, nici noi nu vom munci bine. A nu munci bine înseamnă lipsa producţiei, adică lipsa încasărilor din care salariaţii, evident, vor fi plătiţi prost sau mai prost şi ciclul se reia. Dacă mai amintim şi de permanenta creştere a preţurilor (ratarea ţintei inflaţiei este 95% în sarcina BNR) şi de erodarea puterii de cumpărare a salariului ca urmare a deprecierii, controlate, a monedei naţionale, cercul devine şi „mai vicios”. Prin urmare, ieşirea din acest cerc vicios nu se poate face decât prin întreruperea lanţului care îl alimentează. Iar trecerea la moneda euro ar fi o bună ocazie de a întrerupe un astfel de ciclu.

Că este vorba de demotivaţia muncii şi de o acţiune relativ „subversivă” dar nedeclarată, este uşor de demonstrat. Cei peste zece mii de medici care lucrează afară şi care sunt bine plătiţi, sunt competitivi. Altfel nu ar fi angajaţi şi nu ar fi păstraţi la locurile lor de muncă din străinătate. Acelaşi raţionament se poate aplica şi pentru ingineri, muncitori constructori, etc. Ori, trecerea la moneda euro ar evidenţia mai bine nivelul salariilor din România în raport cu celelalte ţări din UE şi nu ar mai rămâne la discreţia unor politici monetare locale ci ar fi protejate de o monedă puternică, stabilă şi sigură. Un adevărat volant financiar care nu ar mai fi aşa de uşor de influenţat de şocurile economice şi politice. În vara anului 2012, o instabilitate politică a determinat deprecierea monedei naţionale într-un ritm accelerat.

Totodată, trecerea la moneda euro ar putea fi utilizată la atingerea a, poate, celor mai sintetici, importanţi şi necesari indicatori, destinaţi să releve diminuarea discrepanţei dintre nivelul de trai din UE şi din România, respectiv, salariul mediu. şi salariul minim Motivaţia aderării României la UE a fost alinierea sa la standardele europne. Aşadar stabilirea unei ţinte certe a atingerii nivelului salariului mediu şi minim european în paralel cu trecerea la euro ar rupe cercul vicios al aşa zisei „lipse de competitivitate”.

O viziune corectă asupra acestui aspect ar fi aceea a stabilirii pentru un orizont de timp, să spunem 10-15 ani, de atingere a salariului mediu european. Prezentăm un exemplu în tabelul de mai jos:.

Ţintirea atingerii salariului mediu european

Tabelul nr. 1

2017 2020 2024
50% din salariul mediu şi minim european 75% din salariul mediu şi minim european 90% din salariul mediu şi minim european

Acest orizont[20] de timp ar permite adaptarea întreprinderilor viabile la aceşti parametri, salariul mediu şi minim european, (îmbunătăţirea tehnologiilor, restructurarea producţiei, introducerea în fabricaţie a produselor novatoare, competitive şi scoaterea din fabricaţie a produselor care „rezistă” pe piaţă doar ca urmare a faptului că forţa de muncă este foarte prost plătită. Acest fapt ar însănătoşi economia şi ar conduce la alinierea competitivităţii din România la standarde europene. Cu creşterea sustenabilă a PIB-ului.

Alte avantaje ale adoptării monedei euro.

  • moneda europeană fiind o monedă stabilă, în raport cu leul, economia va utiliza această stabilitate. Care, de asemenea, mai presupune inflaţie scăzută şi rate ale dobânzilor reduse cu efecte benefice asupra finanţelor publice.
  • realizarea unei pieţe unice şi transparente a preţurilor produselor şi serviciilor care, în timp, ar trebui să se omogenizeze.
  • eliminarea costurilor de schimb valutar şi simplificarea tranzacţiilor comerciale.
  • stimulează călătoriile
  • constituie un element pozitiv din punct de vedere al psihologiei cetăţeanului ca apartenent la un set de valori economice şi politice, moneda euro reprezentând prin unitatea şi simbolistica ei un element de comuniune şi unitate.
  • facilitează comerţul internaţional
  • oferă protecţie împotriva şocurilor economice şi a creşteri materiilor prime (petrol, minereuri, cărbune, metale)

Dezavantaje:

  • Abandonarea politicii monetare independente a statului care trece la moneda euro. Aceasta inseamna ca nu va mai putea reglementa masa monetară aflată în circulaţie şi nu va mai putea modifica rata dobanzii. Prin urmare o scadere a productiei sau o crestere a somajului, nu vor putea fi „rezolvate” prin metode monetare, respectiv tipărirea de bani.
  • mecanismul unei politici monetare impuse elimină       posibilitatile ţărilor de a-si solutiona problema dezechilibrelor interne, generând noi dezechilibre respectiv creşterea deficitului bugetar şi a datoriei publice..
  • După cum se cunoaşte, neoficial, tonul în UE este dat de germani şi francezi. În cazul unor divergenţe de politică fiscal-monetară este mai greu, dacă nu imposibil, ca o altă ţară care a aderat la moneda euro şi, în special cele din est, să-şi impună punctul de vedere.
  • Este de aşteptat ca, într-o primă etapă, România să se confrunte cu unele creşteri de preţ. Însă utilizarea monedei euro va permite o dezvoltare mai rapidă a economiei româneşti care va permite creşterea salariilor. Cu implicaţii directe asupra puterii de cumpărare a salariaţilor. Totodată, creşterea salariilor va antrena şi colectarea în plus, fără a se mări cotele de prelevare, de taxe şi impozite care vor contribui la creşterea resurselor bugetare. Prin urmare, pe termen mediu şi lung, estimăm o creştere a nivelului de trai.

Direcţii principale de acţiune în vederea îndeplinirii obligaţiei de trecere la moneda Euro, obligaţie asumată prin Tratatul de aderare

Ca urmare a faptului că până acum toate previziunile de atigere a acestui obiectiv au fost ratate se impune o reformare de fond a strategiei de trecere la moneda unică europeană. Considerăm că următoarele direcţii ar trebui avute în vedere:

  • Constituirea unei comisii interdisciplinare cu participare guvernamentală, civică, din partea BNR şi din partea       comunităţii academice.
  • Dezbaterea şi revizuirea strategiei de trecere a României la moneda euro.
  • Constituirea unui colectiv de lucru şi elaborarea unui grafic de activităţi necesare punerii în aplicare a strategiei cu termene şi responsabilităţi. Neîndeplinirea sarcinilor asumate conform acestei planificări conduce la excluderea persoanelor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile din cadrul colectivului.
  • Monitorizarea de către Guvernul României a stadiului realizării activităţilor necesare atingerii obiectivului strategic de trecere a României la moneda euro.
  • Întreprinderea tuturor acţiunilor necesare atingerii obiectivelor de convergenţă nominală cu o atenţie deosebită asupra inflaţiei şi dobânzii pe termen lung. Cu antrenarea instituţiilor în a căror responsabilitate intră aceste aspecte.
  • Odată cu ratarea anului 2015 pentru intrarea în ERM, cel mai apropiat termen ar putea fi 2016 sau 2017. Orice prelungire a acestui termen nu va produce decât pierderi României.

Prin urmare, Adoptarea monedei unice europene trebuie să devină o prioritate naţională.

Este necesară revederea şi reformarea de fond a strategiei naţionale privind trecerea României la moneda euro.

Trebuie elaborate mai multe scenarii privind trecerea României la moneda euro şi pe baza unor dezbateri publice trebuie adoptat, ca decizie politică, scenariul cel mai convenabil. Strategia şi scenariile trebuie elaborate în sensul de a trece la moneda unică şi nu pentru a demonstra necesitatea amânării ori imposibilitatea acestei treceri.

Trebuie luate măsurile necesare implementării politicilor fiscale şi monetare în vederea îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală.

În paralel, trebuie făcute eforturi pentru relansarea economică şi pentru atingerea obiectivelor de convergenţă reală. În acest scop trebuie revizuite politicile economice şi încurajarea activităţii private.

  • Reindustrializarea României în parteneriat public privat şi stabilirea de priorităţi sectoriale de dezvoltare a României.

Prin modul în care au fost făcute multe aşa zise privatizări, practic, România a fost dezindustrializată. Multe fabrici şi uzine care altădată constituiau mândria României au fost rase de pe suprafaţa pământului şi tăiate şi date la fier vechi. Pagubele aduse României sunt, după unele estimări, mult mai mari decât cele produse de cel de-al Doilea Război Mondial. Din păcate, în multe cazuri, acest proces este ireversibil şi practic nu se mai poate face nimic.

Pe de altă parte, este adevărat, unele aveau tehnologii necompetitive, erau energofage şi aveau tehnologii total depăşite moral. Şi poate, cu greu, în condiţii normale, s-ar fi putut renunţa la ele ca urmare a unor mentalităţi etatiste, birocraţiei ori rutinei administrative. Prin urmare, să luăm şi „partea bună” cât o fi ea de bună a acestui proces şi anume, faptul de a se fi făcut un fel de „ecarisaj tehnologic” şi de a se fi curăţat economia de industrii bolnave tehnologic şi economic.

Problema este că, acum, multe din oraşele României au rămas fără nici un fel de industrie iar cetăţenii au fost obligaţi să-şi părăsescă ţara şi să efectueze munci necalificate sau chiar dezonorante în raport cu calificările pe care le au, în alte ţări iar alţii pur şi simplu îngroaşă rândurile şomerilor ori au fost pensionaţi forţat.

Soluţia pentru această problemă o constituie reindustrializarea României potrivit principiilor economiei de piaţă şi având ca obiectiv utilizarea celor mai performante tehnologii existente la ora actuală în lume. Despre acest subiect s-a vorbit mult dar nu s-a făcut nimic. De aceea problema va reluată cu seriozitate în cadrul unor consultări pe care le voi avea atât cu Guvernul cât şi cu mediul de afaceri întrucât statul nu poate şi nu trebuie să facă singur reindustrializarea dar se poate implica în elaborarea de politici publice care să faciliteze procesul. De asemenea statul se poate implica în armonizarea deciziilor şi situarea acestora pe poziţii convergente, ale tuturor celor care trebuie să se implice: mediul privat, învăţământ, cercetare, ministere, etc. Totodată statul poate participa în calitate de asociat în parteneriate public-private privind noi investiţii.

Prin urmare o strategie naţională privind reindustrializarea Româneie se impune şi voi participa activ sşi constructiv la iniţierea şi arrmonizarea poziţiilor factorilor care vor participa la elaborarea unei astfel de strategii potrivit atribuţiei mele de a veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului şi, de asemenea, potrivit prevederii constituţionale care este de fapt o obligaţie a statului de a asigura cetăţenilor un trai decent. Iar reindustrializarea contribuie esenţial la îndeplinirea acestei obligaţii.

În momentul de faţă există o astfel de strategie care, în linii mari, este bună. Supunerea ei dezbaterii publice în urma căreia ar putea rezulta anumite corecţii şi coordonarea cu politica alinierii salariilor cu salariile europene precum şi cu trecerea la moneda euro ar revitaliza această strategie şi, lucrul cel mai important, ar putea conduce la implementarea mai accelerată a acesteia.

  • Stimularea liberei iniţiative

Viziunea mea cu privire la mediul de afaceri este una una liberal – socială în care libera iniţiativă, implicarea, antreprenoriatul individual şi colectiv sunt esenţiale pentru dezvoltarea unei naţiuni şi pentru crearea de bunăstare şi bogăţie. Însă, fără o componentă socială, apar polarizări excesive care dezvoltă un potenţial coflictogen care poate pune în pericol pacea socială. De aceea, viziunea noastră, a întregului colectiv de susţinători, din grupul de iniţiativă care mă sprijină, este aceea că un stat modern trebuie să aibă politici publice prin care să-şi protejeze cetăţenii şi, în special, pe aceia cu disabilităţi sau care nu se pot adapta la noua paradigmă economico-socială, respeciv, capitalismul. Viziunea noastră are în vedere conceptul de capitalism etic.

  • Stimularea introducerii în fabricaţie a invenţiilor, de către oricine, din ţară sau străinătate şi scutirea acestora de impozitul pe profit pe o perioadă de 5 ani.

Punctul care poate da startul repunerii în mişcare a economiei româneşti, în viziunea noastră, îl reprezintă activitatea privată şi întreprinderile inovative în care este stimulată şi valorificată creativitatea. De aceea în strategia de dezvoltare vom solicita Guvernului să găsesscă soluţii de a încuraja introducerea în fabricaţie a noutăţilor, a invenţiilor şi inovaţiilor indiferent de naţionalitatea sau cetăţenia acelora care o vor face. Prin urmare, oricine introduce în fabricaţie, în România, un produs protejat printr-un brevet de invenţie va trebui să beneficieze de anumite facilităţi. De exemplu, scutirea de plazta impozitului pe profit pe o anumită perioadă, să zicem, de 5 ani.

  • Considerarea IMM-urilor drept cheia dezvoltării economice a României şi luarea de măsuri în scopul sprijinirii înfiinţării şi funcţionării acestora.

Un exemplu de politică publică proastă în domeniul IMM-urilor l-a constituit introducerea aşa-zisului impozit forfetar care a dus la dispariţia a cca 250.000 de societăţi comerciale. În mod normal când moare o firmă ar trebui pus doliu. Iar când au fost omorâte 250.000 de firme ar fi trebuit, simbolic vorbind, doliu naţional.

Pentru repararea acestei mari nedreptăţi credem că soluţia posibilităţii reînceperii activităţii de către firmele care s-au închis în urma aceste decizii catastrofale, pe baza unei simple notificări la Registrul Comerţului şi fără nici un fel de taxe ar fi binevenită.

Reactivarea a 250 de mii de firme care ar putea avea în medie un angajat ar putea crea, practic, aproape 500.000 de locuri de lucru într-o perioadă de 1-2 ani.

Prin relaxare fiscală şi chiar o amnistie fiscală şi alte IMM-uri ar putea fi revitalizate. Ne întrebăm, ce câştigă statul dacă, prin calcularea unor penalităţi şi accesorii excesive aduc o serie de IMM-uri în stare de faliment? Nimic! Pentru că nici acele sume calculate nu le va încasa şi va „omorî” practic acele firme care, revitalizate, ar putea începe, încet, încet să plătească taxe şi impozite. Din păcate Statul român, prin instituţiile sale nu-şi înţelege şi statutul de stakeholder în paralel cu acela de „perceptor” şi „omoară” practic firme prin taxe, impozite penalităţi şi accesorii exagerate, uneori pentru câteva sute de lei, fără să-i pese că, de fapt, pierde mult mai mult decât în situaţia în care ar sprijini acele IMM-uri să se redreseze şi să înceapă din nou să plătească taxe şi impozite. Credem că instruirea lucrătorilor ANAF în sensul celor de mai sus este absolut necesară ca o măsură simplă şi necostisitosre de stimulare a activităţii IMM-urilor.

În plus, într-un mediu fiscal deschis, prietenos şi cu vocaţia îndrumării mai mult decât aceea a represiunii, libera iniţiativă ar putea fi cu adevărat stimulată şi s-ar înfiinţa în permanenţă noi şi noi firme. Sigur, există evaziune şi evazionişti. Şi aici exigenţa trebuie să fie maximă. Dar sunt şi foarte mulţi oameni corecţi şi cinstiţi care pur şi simplu se simt terorizaţi de controalele ANAF. Şi aceasta face rău economiei româneşti.

  • Inventarierea patrimoniului de resurse, a patrimoniului imobiliar şi determinarea corectă a numărului de cetăţeni pe care îi are România.

Politicile publice se vor face pornind de la situaţia existentă. De aceea considerăm că este necesară o cunoaştere cât mai aproape de realitate a patrimoniului de resurse al ţării în vederea exploatării acestuia transparent, de regulă, în parteneriat public privat, pe bază de licitaţii publice şi în interes comun: naţional şi al partenerilor. De prea multe ori, până acum, exploatarea resurselor României a fost făcută doar în favoarea altora. A venit momentul ca naţiunea română să-şi redobândească drepturile asupra propriilor sale bogăţii.

Un aspect esenţial în politicile fiscale îl reprezintă patrimoniul imobiliar. Cunoaşterea cu exactitate a acestuia va putea scoate la iveală patrimoniul „la negru” şi s-ar putea diminua povara fiscală actuală care se manifestă numai asupra acelora care au fost şi sunt cinstiţi în raport cu declararea averii lor.

Este inimaginabil cum, după ce s-a investit atâta în mijloace informatice, România să nu-şi cunoască numărul exact de cetăţeni. Fapt care, s-a văzut la Referendumul din 2012, şi nu numai, şi care poate afecta grav deciziile în domeniul politicilor publice. De aceea va trebui să avem consultări cu Guvernul pentru a găsi soluţiile astfel încât în maxim un an de zile să ştim cu „precizie de nou născut”, la orice oră din zi sau din noapte care este numărul exact al populaţiei României. Unii poate, vor spune: ce treabă are Preşedintele cu populaţia României? Răspunsul este că la baza funcţionării Statului Român şi în elaborarea tuturor politicilor publice de aici trebuie pornit. Ori Preşedintele constată această disfuncţionalitate majoră şi, având obligaţia să vegeze la buna funcţionare a instituţiilor statului, poate solicita, nu conflictual, nu adversativ, nu cu intenţia de aproduce sacandal, luarea măsurilor de către instituţiile abilitate pentru , corectarea deficienţelor şi pentru aducerea statului în parametrii bunei sale funcţionări.

  • Iniţierea de programe speciale privind întoarcerea românilor acasă pe baza unui program investiţional multianual precum şi a experienţei pe care românii au acumulat-o lucrând în străinătate.

Reindustrializarea României iniţierea şi reluarea unor mari proiecte de anvergură naţională ar putea crea suficientă cerere de forţă de muncă necesară pentru punerea lor în operă. Şi ar putea asigura satisfactori[21] pentru economia românească. De exemplu canalul Siret-Dunăre ar putea rezolva numeroase probleme de irigaţii, canalul Bucureşti-Dunăre, probleme de transport, irigaţii şi turism, trecerea rapidă la realizarea efectivă şi nu numai pe hârtie a unui sistem integrat de autostrăzi cu străpungeri ale munţilor pentru realizarea legăturilor Moldova Transilvania, Focşani-Târgul-Secuiesc, Comarnic-Braşov, Rm. Vâlcea-Sibiu şi altele ar putea genera o asemenea cerere de forţă de muncă directă şi pe orizontală încât chiar dacă toţi românii s-ar întoarce acasă tot ar mai trebui să importăm forţă de muncă. Problema utilizării forţei de muncă este EXCLUSIV o problemă de management. Iar plecarea în masă a românilor pentru a lucra în afara ţării artă neputinţa guvernelor de a utiliza această forţă de muncă generând o adevărată criză a acesteia.

În multe ţări din lume piaţa este saturată. La noi, din fericire, sunt atâtea de făcut încât, dacă ziua ar avea nu 24 de ore ci 48, dacă nu am fi 20 de milioane ci dublu, 40 de ani de acum înainte ar tot trebui să muncim să aducem ţara la standarde europene!

De aceea un Guvern responsabil, care-şi iubeşte ţara ar trebui să iniţieze atâtea proiecte şi să găsească resurse pentru finanţarea lor, câte sunt necesare pentru ca şi ultimul cetăţean care doreşte şi poate să lucreze să aibă unde lucra. Iar teoria ne spune că, principala modalitate de ieşire din criză, şi România se află într-o criză profundă, o reprezintă stimularea consumului public respectiv investiţiile în infrastructură, sănătate, cultură, apărare.

  • Reevaluarea diasporei, considerarea acesteia ca unul dintre cei mai importani parteneri sociali şi iniţierea şi consolidarea relaţiilor cu aceasta prin înfiinţarea unei Agenţii pentru diaspora care va menţine în permanenţă cu legătura cu aceasta.

România dispune de o extraordinar de mare bogăţie pe care a pus-o, din incompetenţă sau, poate, premeditat, la dispoziţa altora. Şi pe care, în cele mai multe cazuri, se pare, chiar a abandont-o total. De aceea, în viziunea noastră, cetăţenii români, oriunde s-ar afla ar trebui să simtă legătura cu ţara să vadă că sunt ocrotiţi şi sprijiniţi şi să nu se mai simtă abandonaţi. De asemenea, aceia care vor, să primească sprijinul statului român pentru repatriere.

În viziunea noastră, trebuie neapărat ca dispora să potă fi integrată în politicile publice ale Statului român.

  • Repunerea în drepturi a profesiilor liberale, eliminarea monopolurilor şi trealizarea unor raporturi echitabile în ceea ce priveşte ponderea de furnizări de servicii de către profesiile liberale.

Această problemă a fost sesizată de către numeroşi cetăţeni. Nu avem o viziune exhaustivă asupra problemei şi, mai ales, asupra soluţionării ei. Însă, în baza analizei care se va face în urma consultărilor, cu siguranţă, se vor găsi acele idei, pe care Guvernul va trebui să le pună în practică pentru armonizarea aspectelor sesizate de către cetăţeni. Cu o schimbare de paradigmă de abordare spunem noi. Până acum s-a lăsat, exclusiv, la discreţia asociaţiilor profesionale organizarea şi armonizarea diferitelr proceduri şi interese. De acum încolo vom încerca să includem şi cetăţenii pentru că, de fapt, profesiile liberale oferă servicii pentru cetăţeni.

  • Poziţia mea faţă de situaţia romilor în UE poziţie pe care, în situaţia că voi fi ales Preşedinte al româniei o voi supune dezbaterii în cadrul UE

De la o posibilă primă menţionare, într-un document scris, a cuvântului “atsincani”,   denominând ţiganii la   cuvântul rromi, având acelaşi sens deşi, se pare, corect ar fi   „bărbat, ţigan”   dispersia acestor cetăţeni în spaţiul indo-european a ajuns să cuprindă, practic, aproape toate ţările.

Prin urmare, ţările Uniunii Europeane îşi încalcă propriul statut şi lege de existenţă a UE atunci când, fie şi motivat, selectează din diferite ţări persoane aparţinând acestei etnii, şi le expulzează, de regulă, în România. Amplificând conţinutul voitei denominaţii   “rromi”     şi întreţinând confuzia, se pare premeditată,   ţigani, rromi, români.

Prin anii 90, UE critica dur încercările de civilizare a acestei entnii de către România. Acum, pur şi simplu a uitat îşi îşi încalcă unul dintre principiile fundamentale care justifică existenţa UE şi anume, acela al liberei circulaţii a persoanelor.

Problema fundamentală a ţiganilor, rromilor cum ipocrit se spune, este lipsa educaţiei acestei etnii care face ca aceasta să nu corespundă standardelor europene în materie de comportament, valori sociale şi atitudine faţă de muncă. Şi nu va fi soluţionată până când Europa nu-şi va asuma dreptul acestei etnii la educaţie şi, implicit, ca un corolar al acesteia, la muncă. Iar aceasta nu se realizează cu împachetări şi expulzări, adică, discriminând această etnie, ci asigurând dreptul la liberă circulaţie şi investind în dreptul acestei etnii la educaţie, oriunde s-ar afla. Expulzările, cum s-a văzut, reprezintă un proces ciclic infinit. Şi care, evident, nu rezolvă problema. Este un fel de tactică a struţului.

O modalitatea de a îndrepta această situaţie este aceea de conştientizare a erorii de abordare de până acum, asumarea statutului de cetăţean liber de orice prejudecată al acestei etnii şi asigurarea condiţiilor de existenţă şi educaţie a etniei acolo unde aceasta se stabileşte.

  • Mass media

Departe de a considera mass media o vulnerabilitate, în viziunea noastră, presa trebuie să reprezinte cu adevărat o putere reală în statul de drept. Ştirile, informaţiile, luările de atitudine, analizele şi dezvăluirile din mass-media pot reprezenta adevărate bucle feed-back şi feed-before care pot oferi decindenţilor informaţii privind corecţiile necesare în funcţionarea instituţiilor statului şi în anticiparea şi prevenirea unor unor fapte antisociale.

O democraţie puternică are ca valoare fundamentală libertatea cuvântului şi libertatea mass-media, ca expresie a pluralismului democratic modern.

Mass-media a contribuit şi contribuie decisiv la   menţinerea valorilor democratice şi cenzurarea pornirilor totalitare. De aceea, Preşedintele, ca reprezentant al statului român, prin urmare, al tuturor românilor, trebuie să aibă relaţii comunicaţionale cu toate instituţiile media chiar dacă acestea pot avea, declarat ori nu, o anumită culoare politică şi chiar dacă îi sunt ostile preşedintelui.

Oricine, în momentul în care a decis să intre în spaţiul public, trebuie să înţeleagă şi să fie conştient că va intra în atenţia mass-media. Se expune astfel interesului public legitim chiar dacă uneori acest interes este exagerat.

Cetăţeanii au dreptul, ba chiar datoria, de a se interesa de cei pe care îi votează ori de cei care lucrează în instituţii publice pentru că activitatea şi deciziile acestora le influenţează destinele. Această cunoaştere vizează pregătirea, competenţele, capacitatea profesională, modul de comportare, moralitatea, sistemul relaţional şi alte aspecte care îi pot face vulnerabili astfel încât activitatea şi deciziile lor să nu mai fie puse, exclusiv, în slujba binelui public. Sigur şi aceştia au dreptul la intimitate iar presa, uneori, încalcă acest drept. Însă graniţa dintre interesul public şi intimitate este destul de fragilă şi volatilă. Iar când este vorba de imoralitate, de orice fel, interesul public trebuie să prevaleze. Pentru că imoralitatea intimă va avea efecte nefaste asupra moralităţii publice.

Pentru corecţia exceselor de presă şi a încălcării legii de către aceasta codurile deontologice specifice şi legislaţia existentă sunt suficiente.

O problemă importantă cu privire la mass-media o reprezintă monopolurile mediatice şi mai ales, monopolrile mediatice de partid care pot restricţiona drastic accesul la libera informare al cetăţenilor. Acest aspect va trebui să constituie o temă de reflecţie în perioada următoare astfel încât să poată fi găsite soluţiile care să asigure dreptul la informaţia liberă şi pluralistă al cetăţenilor şi dreptul partidelor de a-şi face cunoscute platformele progarm şi activităţile politice. De aceea, considerăm că exercitarea oricărui control politic asupra instituţiilor media trebuie restricţionat

Sigur, nici mass-media nu poate fi perfectă. Însă activitatea acesteia, fiind de utilitate publică, nu poate fi cenzurată în nici un fel şi nici nu trebuie să fie controlată de instituţii politice din sistemul guvernamental sau parlamentar. Încălcarea legii de către mass-media nu poate fi constatată şi sancţionată decât de către instanţele de judecată sesizate de către cei lezaţi.

Un rol important în funcţionarea corectă a mass-media trebuie să-l aibă asociaţiile profesionale în baza codurilor deontologice şi de asemenea, organizaţiile societăţii civile.

  • Educaţie

Dacă dorim ca România să evolueze şi să ajungă pe locul pe care îl merită trebuie să pornim de la ideea că şcoala românească a fost, este şi va fi o şcoală performantă cu toate acuzele, vicisitudinile şi greutăţile pe care diversele guvernări le-a aruncat asupra ei. Este adevărat, a mai produs şi chiulăi care ajunşi în funcţii de conducere au făcut mul rău ţării dar este deprte de formularea iresponsabilă a cuivă cum că ar „produce tâmpiţi”. Medaliile internaţionale obţinute de elevii români desfid această afirmaţie.

Însă pentru ca şcoala să devină ceea ce trebuie, adică instrumentul prin care se menţine şi se formează educaţional poporul român, trebuie schimbată viziunea managementului asupra ei şi trebuie pusă pe locul care i se cuvine în societate. Se spune că singura categorie care nu este obligată să se aplece în faţa Împăratului Japoniei sunt dascălii. Pentru că, spun japonezii, dacă nu ar exista dascălii nu ar exista nici Împăratul. Poate şi de aceea Japonia este acolo unde este.

Prin urmare, şi în România, trebuie schimbată poziţia şcolii în priorităţile naţionale şi trebuie regândit tot sistemul de salarizare al profesorilor. Trebuie pornit de la ideea că profesorul este şi el om, că are o familie, că are necesităţi şi aşteptări. Şi că trebuie să aibă un prestigiu intelectual şi societal neştirbit. Iar dacă nu are un salariu pe măsură, fie va pleca, fie îşi va dedica o parte din timpul care ar trebui dedicat şcolii, altor activităţi pentru a-şi asigura venituri şi din alte surse.

Pe de altă parte Legea educaţie naţionale, impusă cu forţa, prin asumarea răspunderii unui Guvern iresponsabil a distrus şi ce mai rămăsese bun din valorile şcolii româneşti. De aceea, o lege elaborată pe îndelete şi supusă unei largi dezbateri publice şi dezbaterii Parlamentului este absolut necesară. Şi care să preia modele din statele cu cele mai performante modele de învăţământ.

De asemenea regândirea sistemului salarial din învăţământ, aliniat celui din ţările europene dezvoltate este o condiţie sine qua non pentru ca şcoala românească să renască.

Este necesar ca universităţile româneşti să aibă o reală autonomie iar centralizarea şi dirijismul MEN trebuie să dispară.

Lumea a progrest şi progresează nu pe ce este ori a fost tabelat, inexat, standardizat. Acestea sunt necesare pentru a asigura o anume calitate şi dezvoltare la un moment dat. Însă lumea a progrest şi progresează prin ce nu este tabelat şi indexat. Iar universităţile tocmai acest rol îl au. Să ducă lumea, mereu, cu un pas înainte faţă de ceea ce există, este tabelat şi indexat!

Cunoaşterea, creativitatea şi inovaţia reprezintă direcţiile de bază pe drumul spre competitivitate pe care orice universitate trebuie să le urmeze pentru a atinge excelenţa şi pentru a fi recunoscută ca valoare autentică în mediul academic actual.

Universitatea reprezintă vârful de lance al oricărui spaţiu socio-tehnico-economic dat.

Universitatea este deţinătore şi generatoare de capital intelectual, capital fără de care nicio societate nu poate progresa. Din această perspectivă, spaţiul academic poate şi trebuie să valorifice toate cunoştinţele şi informaţiile pe care cercetarea academică le pune la dispoziţia societăţii devenind instrumente de proiectare şi realizare a noii economii bazate pe cunoaştere. Iar toate acestea trebuie puse în slujba omului ele reprezentând noi exigenţe valorico-normative pentru această societate şi pentru management, astfel încât paradigma tehnologistă să fie înlocuită cu un alt set de paradigme centrate pe om.

Dacă în abordările tehnocentriste oamenii erau trataţi mecanicist şi consideraţi o verigă, de multe ori secundară, în cadrul sistemelor productive, tehnologia fiind esenţa, paradigma antropocentristă situează omul în centrul atenţiei. Astfel omul încetează de a mai fi o simplă „unealtă” şi devine baza de proiectare a sistemelor productive. Noul management, centrat pe om selectează şi recrutează oamenii din rândul acelora cu un nivel de pregătire cât mai ridicat, cu viziune superioară asupra muncii şi cu un orizont cultural care să-i permită o înţelegere cât mai aproape de realitate asupra valorilor organizaţionale din care face parte. Astfel apartenenţa la un brand, mândria şi calitatea produselor executate, cooperarea, autonomia decizională, consultarea permanentă, accesul la managementul participativ, învăţarea permanentă şi multe altele sunt trăsăturile pe care managementul postindustrial le urmăreşte, le stimulează şi le motivează. Până şi conservatorismul catolic a înţeles aceste necesităţi ale schimbării de viziune cu privire la rolul şi importanţa omului în societatea contemporană. În acest sens, vizionarul Papă Ioan Paul al II-le, în enciclica Centesimus annus spunea: „ Dacă, altădată, factorul decisiv al producţiei era pământul şi, dacă, mai târziu, acesta era capitalul, înţeles ca ansamblu de maşini şi de instrumente de producţie, astăzi factorul decisiv este din ce în ce mai mult omul însuşi, altfel spus, capacitatea sa de cunoaştere care se manifestă în know how, capacitatea sa de organizare solidară şi capacitatea sa de a sesiza şi de a satisface nevoile altora”

Aspecte privind paradigma Sistemelor de Producţie Antropocentrice au fost prezentate de către Werner Wobbe[22] încă din 1991 iar abordări uman-centrate întâlnim în R. Gordon, J. Kriger.[23] Problematica cercetării ştiinţifice face obiectul Manualului Oslo[24] Manualului Frascatti[25] precum şi al altor publicaţii. Abordări privind capitalul intelectual sunt prezentate în Intellectual Capital, core assset for the third millenium[26] şi Intellectual Capital:The New Wealth of Organizations[27] iar elemente de investiţii în instruirea şi pregătirea oamenilor găsim în Managing Human Productivity-People are your best investment[28]şi The OECD Jobs Strategy – Technology, Productivity and Job Creation[29]

În ceea ce priveşte armonizarea programelor universitare problematica a fost abordată în Declaraţia de la Bologna din 19 iunie 1999 şi în documentele ulterioare.

Din ce în ce mai mulţi manageri din România încep să înţeleagă valoarea resursei umane respectiv a calităţilor, pregătirii şi aderării la valorile organizaţiei a specialiştilor de înaltă calificare. O astfel de resursă reprezintă de fapt capitalul intelectual al organizaţiei iar investiţia într-un astfel de capital începe să fie înţeleasă ca necesitate absolută pentru buna funcţionare a organizaţiei şi pentru performanţele ei economico-financiare. Se poate spune că oamenii sunt cel mai important factor în procesul de producţie. Ei asigură funcţionarea, dezvoltarea şi performanţele organizaţiei. De aceea investiţia în oameni respectiv în pregătirea şi perfecţionarea precum şi în învăţarea continuă a acestora a început să devină o preocupare importantă a oricărui management care aspiră la un loc notabil în spaţiul concurenţial al pieţei.

A fi competitiv, în domeniul universitar, înseamnă capacitatea unui furnizor de servicii educaţionale de a avea abilităţile necesare de a genera acele tehnologii, procedee şi metode care să permită accesul la procesul educaţional al cât mai multor subiecţi umani, având o pregătire standard, implicarea acestora în procesul educaţional având costuri cât mai mici şi însuşirea de către subiecţii implicaţi a cunoştinţelor abilităţilor şi competenţelor necesare dezvoltării lor ca subiecţi umani autonomi, capabili să soluţioneze, să dezvolte şi să practice o anumită profesie, însuşită în cadrul unui complex proces instructiv-educativ şi practic, desfăşurat în conformitate cu standardele de calitate ale unor programe educaţionale autorizate sau acreditate şi recunoscute de către autorităţile competente ale unui stat, având cel puţin un avantaj în raport cu alţi furnizori.

Pornind de la această viziune, Universitatăţile trebuie să-şi axeze strategiile pe următorii piloni:

-dezvoltare instituţională

-dezvoltarea corpului didactic

-dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică

-dezvoltare ştiinţifică şi informaţională a programelor de învăţământ în raport cu ultimele cuceriri ştiinţifice şi tehnologice şi cu trendul educaţional în contextul societăţii cunoaşterii şi utilizării tehnoloogiilor informaţionale.

-dezvoltare logistică

-selecţia subiecţilor admişi la programele educaţionale

-evaluarea obiectivă a asimilării cunoştinţelor şi a modului de soluţionare a problemelor de către absolvenţii programeleor educaţionale

-menţinerea unei permanente legături între studenţi şi cadre didactice, între absolvenţi şi facultate precum şi între facultate şi mediul de afaceri, respectiv, angajatori.

În acest context capitalul intelectual generat de către universităţi poate fi privit din următoarele perspective:

– proprietatea intelectuală propriu zisă care include copyright-ul, brevetele[30], programele informatice, licenţele, know-how-ul educaţional şi operaţional, alte drepturi. În conformitate cu prevederile legislaţiei interne[31] şi internaţionale[32]. Calitatea acestui tip de de capital intelectual provine din acumulările de-a lungul timpului şi din calitatea corpului profesoral actual care este generatior de capital intelectual. În măsura în care rezultatele activităţii de cercetare academică are drept consecinţă perfecţionarea activităţii oamenii învaţă tot mai mult şi ca atare capitalul intelectual devine tot mai valoros.

– antopocentrismul educaţional care priveşte educaţia ca fiind centrată pe obiectivele şi necesităţile cursanţilor, studenţi, masteranzi, etc. Astfel programele de studii sunt proiectate pentru a asigura însuşirea de cunoştinţe şi formarea de competenţe şi abilităţi concrete, care să permită absolvenţilor practicarea profesiei alese la standarde internaţionale. Pe toată durata pregătirii universitare are loc o interrelaţionare directă şi mediată informatic, între studenţi aflaţi în stadiul de capital intelectual în formare şi devenire şi capitalul intelectual al universităţii. Caltatea actului educaţional se validează la nivel evaluativ în urma unor proceduri de evaluare bine stabilite şi se materializează în nivelul de pregătire al absolvenţilor cu finalitate în angajarea acestora în activitatea productivă. Avantajul competitiv al universităţii constă în calitatea procesului educaţional care se desfăşoară în conformitate cu procedurile, revizuibile periodic şi îmbunătăţite cuprinse în manualele calităţii.

– logistica educaţională conţine ansamblul infrastructurii educaţionale materializat în clădiri, spaţii de învăţământ, biblioteci, media (post de radio şi televiziune proprii) sistemul comunicaţional, platforma e-learning, reţele de calculatoare şi altele. Un punct forte al universităţii îl constituie asigurarea cu manuale, cursuri, cursuri suport şi alte materiale atât în format print cât şi în format electronic. Restructurarea programelor conform procesului Bologna, a impus şi impune realizarea de noi cursuri, revizuirea şi restructurarea programelor analitice.

Sintetic, direcţiile strategice privind dezvoltarea învăţământului universitar în societatea cunoaşterii vizează următoarele aspecte:

  • Dezvoltarea umană în mileniul al III-le se realizează prin efort propriu şi investiţii în educaţie, instruire şi pregătire de înaltă calificare în cadrul unor instituţii de învăţământ care despun de tehnologii educaţionale moderne şi care au investit şi investesc în permanenţă pentru modernizrea lor. Acest tip de dezvoltare generează capital intelectual care stă la baza activităţilor performante din orice domeniu.
  • A fi competitiv, în domeniul universitar, înseamnă capacitatea unui furnizor de servicii educaţionale de a avea abilităţile necesare de a genera acele tehnologii, procedee şi metode care să permită accesul la procesul educaţional al cât mai multor subiecţi umani, având o pregătire standard, implicarea acestora în procesul educaţional având costuri cât mai mici şi însuşirea de către subiecţii implicaţi a cunoştinţelor abilităţilor şi competenţelor necesare dezvoltării lor ca subiecţi umani autonomi, capabili să soluţioneze, să dezvolte şi să practice o anumită profesie, însuşită în cadrul unui complex proces instructiv-educativ şi practic, desfăşurat în conformitate cu standardele de calitate ale unor programe educaţionale autorizate sau acreditate şi recunoscute de către autorităţile competente ale unui stat, având cel puţin un avantaj în raport cu alţi furnizori.
  • Noua paradigmă privin învăţarea trebuie să vizeze antopocentrismul educaţional care priveşte educaţia ca fiind centrată pe obiectivele şi necesităţile cursanţilor, studenţi, masteranzi, etc. Astfel programele de studii trebuie să fie proiectate pentru a asigura însuşirea de cunoştinţe şi formarea de competenţe şi abilităţi concrete, care să permită absolvenţilor practicarea profesiei alese la standarde internaţionale. Pe toată durata pregătirii universitare are loc o interrelaţionare directă şi mediată informatic între studenţi aflaţi în stadiul de capital intelectual în formare şi devenire şi capitalul intelectual al universităţii.
  • Investiţia în educaţie este şi rămâne singura cale de renaştere şi de prosperitate a unei naţiuni. Din păcate politicile la nivel naţional din ultimii 20 de ani s-au situat pe o poziţie contrară acestei aserţiuni. Beneficiile publice şi private ale acestui tip de paradigmă educaţională sunt imense iar naţiunile care au înţeles rolul şi importanţa investiţiei în educaţie şi cercetare sunt naţiuni prospere.
  • Din păcate, România se află pe un loc nu tocmai onorabil în această mare competiţie educaţională în principal ca urmare a mentalităţilor învechite de percepere şi înţelegere a proceselor educaţionale informatizate şi a tehnologiilor educaţionale moderne.

O problemă care afectează sistemul educaţional din România o reprezintă ruperea îmvăţământului de aspectul naţional. Ca şi cum unora le-ar fi ruşine că suntem români. Ori poate, dând curs unor iniţiative de scoatere din istorie a românismului. nlele manuale nu mai sunt de „limba şi literatura română” ci sunt de „limbă şi comunicare”, istoria nu mai este a României ce este istorie, aşa, în abstract. Ca să nu mai vorbim de faptul că a devenit aproape o politică de stat denigrarea trecutului nostru şi a marilor personalităţi. Iar istoriografia oficială este imună la multele noi descoperiri arheologice şi refuză orice consideră că ar pune în pericol teoriile actuale cu privire la istoria şi formarea poporului român. De aceea considerăm că este necesară o regândire a sistemului de învăţământ sub aspectul conţinutului acestuia, fie şi alternativ, însă în cultul valorilor istorice şi al noilor teorii şi descoperiri

  • Sănătate

Faţă de situaţia grea din sănătate poziţia candidatului Ioan Ghişe este următoarea: trebuie elaborată o Lege a sănătăţii care să fie supusă unei serioase dezbateri publice şi parlamentare. În cadrul acestei legi, printre altele, trebuie să fie clar prezentate drepturile reale ale cetăţenilor în domeniul sănătăţii şi trebuie precis definite raporturile dintre instituţiile sanitare de stat şi cele private astfel încât să se elimine parazitarea instituţiilor de stat de către cele private şi să se instituie o competiţie reală şi loială între acestea. În momentul de faţă, se pare, instituţiile sanitare de stat participă semnificativ doar la costuri şi deloc la beneficii.

De asemenea se impune ca prioritate naţională alinierea treptată a salariilor din sănătate la salariile europene. Este singura soluţie de a opri hemoragia de medici şi alt personal din unităţile sanitare.

Ar trebui tranşată situaţia învăţământului uperior medical înfiinţându-se burse pentru necesităţile de cadre medicale care urmează să lucreze în instituţiile de sănătate publică de stat. Şi găsite soluţii pentru cei care învaţă pe bani publici din România şi apoi prestează servicii de sănătate pentru cetăţenii altor state. Ne gândim la propunerea, la nivelul UE, de constituire a unui fond european de solidaritate europeană care să fie distribuit ţărilor furnizoare de specialişti în domeniul sănătăţii, proporţional cu numărul acelora care pleacă dintr-o anumită ţară.

În viziunea noastră se impune necesitatea unui acord naţional privind sănătatea pe mai mult de 10 ani.

  • Cultură

În viziunea noastră, cel mai eficient mod de a face cultură este să ai încredere în artişti şi în capacitatea lor de a genera acte şi fapte de cultură.

Problema statului în acest domeniu trebuie să fie una de sprijinire, stimulare şi finanţare a proiectelor culturale în general şi cu accent pe cultura care să pună în valoare creaţiile românilor şi România însăşi.

Un aspect important al culturii unui neam îl reprezintă educaţia în domeniul cultural în şcoală şi în afara şcolii. Şi, în acest domeniu, credem că ar trebui analizată situaţia şi elaborată o strategie centrată pe români şi românism în context multicultural. Pentru că, de prea multe ori se ignoră ori chiar se denigrează valorile culturale româneti. Iar statul s-a arătat a fi pasiv, dacă nu, uneori, chiar complice cu aceste manifestări.

În cadrul revitalizării relaţiilor culturale cu diaspora ar trebui sprijiniţi creatorii români care trăiec în afara graniţelor şi care fac cinste României prin creaţiile lor.          

  • Apărare

Apreciem că politica actuală de apărare a României este una corectă, bine fundamentată şi răspunde obiectivului strategic „de integrare deplină în organizaţiile de securitate europene şi euro-atlantice, se realizează prin întărirea relaţiilor cu ţările occidentale şi consolidarea cooperării bilaterale şi multilaterale cu ţările din aria sa geografică. Prin urmare, cooperarea militară internaţională urmăreşte următoarele obiective: intensificarea colaborării cu structurile integrate de securitate europene şi euro-atlantice; susţinerea realizării Obiectivelor Forţei; extinderea şi amplificarea relaţiilor bilaterale cu ţările membre NATO; dezvoltarea unor relaţii militare de bună vecinătate cu statele din regiune; intensificarea cooperării cu celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace (PfP); menţinerea şi dezvoltarea cooperării cu armatele unor state din alte zone geografice ale lumii, care prezintă interes pentru România şi armata sa.”[33]

Astfel, în baza acestei politici sunt garantate suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României

Şi în mandatul Preşedintelui Ioan Ghişe vor fi duse la îndeplinire toate angajamentele asumate de către România ca stat membru NATO şi UE şi, potrivit acestora, va participa la gestionarea crizelor internaţionale.

Preşedinţia va uza de toate prerogativele de care dispune astfel încât capacitatea de apărare a României să crească şi să ajungă la standardele necesare pentru ca în nici un moment România să nu poată fi pusă în pericol.

Un obiectiv fundamental al Preşedinţiei va fi acela ca, potrivit strategiei de modernizare şi înzestrare a armatei aceasta să poată beneficia de fondurile necesare potrivit legii şi angajamentelor internaţionale. Iar înzestrarea cu mijloace de luptă, echipamente şi altele va trebui să vizeze ultmele noutăţi tehnologice şi, ca doctrină, să nu se mai recurgă sub nicio formă, la second hand. Pentru că, altfel, riscăm să transformăm armata într-o armată second hand!

Toate aspectele privind dinamica şi evoluţia problemelor de apărare precum şi participarea României la gestionarea crizelor internaţionale vor face obiectul analizelor şi deciziilor CSAT.

Pornind de la realitatea că, în conformitate cu prevederile legii, CSAT organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională, considerăm important controlul parlamentar care ar trebui să crească şi să depăşească modul oarecum formal în care acesta s-a desfăşurat până acum.

Una din responsabilităţile majore, esenţiale, ale presedintelui Romaniei, este aceea referitoare la APARARE.

 Soluţionarea problemelor cu care se confruntă armata, atat componenta activa cat si cea de rezerva  va constitui o prioritate a mandatului de preşedinte. Astfel, voi declanşa imediat consultări cu guvernul şi organizaţiile care reprezintă cele două componente ale armatei pentru rezolvarea în spiritul dorit de acestea a următoarelor probleme:

·        apărarea drepturilor militarilor activi, în rezervă şi în retragere şi  alinierea acestora la standardele impuse de statutul de ţară membră  a NATO,

·        înlaturarea urgentă  a nedreptăţilor şi  antagonismelor dintre categoriile corpului- de cadre militare- inclusiv, a promovării în carieră pe filiera indirectă – generate de guvernările ultimilor ani.  

·        alocarea bugetului Armatei a cel putin 2% din PIB, pentru pregatire si modernizare.

·        pentru asigurarea frontierei NATO în această zonă fierbinte, REZERVA armatei, trebuie să fie tot aşa de bine pregatită ca şi componenta activă. De aceea cele doua componente ale Armatei- ACTIVĂ şi de REZERVĂ, NU pot fi despărţite şi ele trebuie să coopereze şi să răspundă la misiunile pe care comandantul suprem le va încredinţa, împreună.

  • Politică externă

Apreciem că politica externă actuală a României corespune intereselor şi aspiraţiilor noastre. De aceea, în mandatul Preşedintelui Ioan Ghişe, această politică va continua în acelaşi context al parteneriatului strategic cu SUA, al integrării în UE şi al apartenenţei noastre la NATO cu respectarea tuturor tratatelor şi acordurilor la care România este parte.

Un obiectiv important al acestui mandat va fi integrarea deplină a României în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen pe baza îndeplinirii standardelor acquis-ului Schengen, recunoscute deja de Consiliul JAI şi de Parlamentul European, fără condiţionalităţi politice. DE asemenea trecerea la moneda Euro va fi un obiectiv prioritar al acestui mandat.

Considerăm că Mecanismul de Verificare şi Control, MCV, şi-a atins limitele maxime de eficienţă şi, în consecinţă, vom milita pentru renunţarea la acesta. Eventual vom propune sau solicita iniţierea unui mecanism, poate similiar, însă valabil pentru toate ţările membre UE. Altfel demnitatea şi prestigiul României vor continua să fie ştirbite, România fiind considerată o ţară de rangul al doilea din cauza necesităţii, inventate, spunem noi, de a fi controlată din afară. De fapt, cum s-a constatat, acest mecanism a fost utilizat de forţe politice din ţară care şi-au atins scopuri politice nedemocratice şantajând România prin intermediul acestui mecanism.

O direcţie importantă în care vom acţiona va fi aceea de normalizare a relaţiilor externe cu alte state, începând cu vecinii, relaţii care au fost afectate de anumite declaraţii, spunem noi, cel puţin nepotrivite de la nivelul Preşedenţiei. Şi avem în vedere relaţiile cu Federaţia Rusă şi cu Ucraina.

Celelalte coordonate ale politicii externe se vor menţine Preşedinţia urmând să le sprijine potrivit prerogativelor constituţionale pe care le are.

  • Revizuirea Constituţiei

Candidatul independent Ioan Ghişe se pronunţă pentru revizuirea Constituţiei şi va iniţia consultări cu Guvernul, Parlamentul, societatea civilă şi altele pentru realizarea unei platforme comune în vederea revizuirii Constituţiei.

În cadrul acestui proces ar trebui să se armonizeze şi să se precizeze clar toate acele aspecte care au produs interpretări divergente şi au dus la blocaje funcţionale ori la abuz de interpretare.

De asemenea ar trebui delimitată mai clar limita separaţiilor puterilor în stat precum şi necesitatea controlului reciproc al acestor puteri. Pentru că, prea mult s-a pus accentul numai pe aspectul „separaţie” şi prea puţin sau deloc pe „control” deşi principiul democratic este „checks and balances”, adică supravegherea reciprocă a celor trei puteri pentru reechilibrarea raportului dintre ele

Autori: Senator Ioan Ghişe, candidat independent la funcţia de Preşedinte al României

Conf univ. dr. Ion Corbu din partea Grupului cetăţenesc de iniţiativă privind susţinerea candidaturii domnului senator la funcţia de Preşedinte al României

  1. Sorin Varga, din partea Grupului cetăţenesc de iniţiativă privind susţinerea candidaturii domnului senator la funcţia de Preşedinte al României

Notă: Documentul de mai sus utilizează şi rezultatele unor cercetări menţionate în bibliografie care au constituit comunicări ştiinţifice ori puncte de vedere comune ale autorilor.

Bibliografie

  • *** Tratatul de la Maastricht
  • *** Constituţia României
  • *** Banca Centrală Europeană, , Cum a devenit euro moneda noastră, scurt istoric al bancnotelor şi monedelor euro, Frankfurt am Main, Germania, 2007.
  • *** BERD, Strategia pentru România, Aprobata de Bordul Director BERD in sedinta sa din 28 februarie 2012
  • *** European Commission, Press release Alert Mechanism Report: Underpinning macroeconomic adjustment in the EU, Brussels, 28 November 2012
  • *** Începând din 14/02/2012, a fost introdus în cadrul Eurostat „Tableau de bord de la procédure de déséquilibre macroéconomique (PDM) prin care se monitorizează „Les indicateurs d’Eurostat aident à la détection des déséquilibres macroéconomiques”
  • *** Macroeconomic Imbalance Procedure Scoreboard Headline Indicators, 30 January 2012, Statistical information (Eurostat – February 2012) Commission européenne, Luxembourg, http://epp.eurostat.ec.europa.eu
  • *** Organisation for Economic Co-operation and Development, The Measurement of Scientific and Technological Activities proposed Guidelines for Collecting and Interpreting Technological Innovation Data , Oslo Manual
  • *** The Measurement of Scientific and Technological Activities Proposed Standard Practice for Surveys on Research and Experimental Development Frascati Manual 2002, OECD

OECD (1996), The OECD Jobs Strategy – Technology, Productivity and Job Creation, Volume 1, Paris.

  • *** Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în M. Of. al României partea I, nr 541, din 08.08. 2007.
  • *** Legea nr 8, Legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe
  • *** CONVENŢIA DE LA BERNA pentru protectia operelor literare si artistice din 9 septembrie 1886, completata la Paris la 4 mai 1896, revizuita la Berlin la 13 noiembrie 1908, completata la Berna la 20 martie 1914, revizuita la Roma la 2 iunie 1928, revizuita la Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuita la Stockholm la 14 iulie 1967 si la Paris la 24 iulie 1971 si modificata la 28 septembrie 1979, Of. nr. 156/17 apr. 1998
  • Ion Corbu, A. Băluţă, Trecerea României la moneda Euro, Global Journals Inc. (US)
  • Ion Corbu, Dezvoltare durabilă şi fonduri suverane de investiţii, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
  • Ion Corbu, Perspective post criză ale economiei României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
  • Ion Corbu, Un concept pentru recredibilizarea pieţei electorale din România, „Echilibre şi dezechilibre ale pieţei româneşti în perioada actuală” Editura Bucure;ti, 2012
  • Ion Corbu, Competitivitate şi competiţie în învăţământul superior românesc, „Perspective ale economiei româneşti în procesul integrării europene”
  • Mugur Isărescu, România: Drumul către euro, Prezentare la Conferinţa organizată de Colegiul Academic al Universităţii “Babeş Bolyai” 2004 versiune actualizată (martie 2007)
  • Cristina Socol, Aura Niculescu, Dilemele aderãrii României la UEM,
  • .Cristian Păun, Curs de finanţe internaţionale, Bucureşti, 2011.
  • Miroslav Singer, Vice–Governor, Czech National Bank, Impacts expected after the adoption of the euro: dangers and opportunities Introduction of the EURO seminar Prague, 2nd October 2006
  • Werner Wobbe, Antropocentric Production Systems, a strategic issue for Europe, 1991, Commission of the European Communiteies, vol. I
  • Gordon, J. Kriger, World production cultures country report on anthropocentric systems in United States, 1990. Commission of the European Communiteies, vol 18.
  • Brooking,Annie, “Intellectual Capital,core assset for the third millenium”,International Thomson Business Press,1998
  • Stewart,Thomas, “Intellectual Capital:The New Wealth of Organizations,”Nicholas Brealey
  • Publishing Limited,1998
  • Holoviak,J.Stephen “Managing Human Productivity-People are your best investment”

Sipkoff,Susan Stone

Webografie

[1] Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania

[2] Cu acordul UE

[3] Fără acordul UE

[4]“Faster economic growth is possible if Latvia is inside the eurozone,” said Vilks characterising the move as “historic”. http://www.telegraph.co.uk/finance/financialcrisis/9907426/Latvia-formally-applies-to-join-eurozone.html

[5] La Pologne pourrait adopter l’euro à partir du 1er janvier 2016, a estimé samedi le conseiller du président polonais à la politique internationale Roman Kuzniar. “Basant sur les évaluations menées à la présidence, je pense que le 1er janvier 2016 est une date réaliste de l’adhésion de la Pologne à la zone euro”, a déclaré M. Kuzniar à la radio commerciale RMF FM. http://www.lefigaro.fr/flash-eco/2012/12/15/97002-20121215FILWWW00555-pologne-adoption-de-l-euro-en-2016.php

[6] http://online.wsj.com/article/SB10000872396390443759504577629323056333022.html

[7] http://www.szon.hu/hungary-unlikely-to-join-euro-zone-before-2018-says-pm-orban/1921914

[8] Tratatul de la Maastricht

[9] Mugur Isărescu, România: Drumul către euro, Prezentare la Conferinţa organizată de Colegiul Academic al Universităţii “Babeş Bolyai” 2004 versiune actualizată (martie 2007)

[10] Cristina Socol, Aura Niculescu, Dilemele aderãrii României la UEM,

[11] Banca Centrală Europeană, , Cum a devenit euro moneda noastră, scurt istoric al bancnotelor şi monedelor euro, Frankfurt am Main, Germania, 2007.

[12] BERD, Strategia pentru România, Aprobata de Bordul Director BERD in sedinta sa din 28 februarie 2012.

[13] http://en.wikipedia.org/wiki/Balassa%E2%80%93Samuelson_effect

[14] Cristian Păun, Curs de finanţe internaţionale, Bucureşti, 2011.

[15] European Commission, Press release Alert Mechanism Report: Underpinning macroeconomic adjustment in the EU, Brussels, 28 November 2012, http://europa.eu/rapid/press-release_IP-12-1275_en.htm

[16] Începând din 14/02/2012, a fost introdus în cadrul Eurostat „Tableau de bord de la procédure de déséquilibre macroéconomique (PDM) prin care se monitorizează „Les indicateurs d’Eurostat aident à la détection des déséquilibres macroéconomiques”

[17] În anexele 1÷7 este prezentată evoluţia câtorva dintre principalii indicatori de convergenţă reală.

[18] Macroeconomic Imbalance Procedure Scoreboard Headline Indicators, 30 January 2012, Statistical information (Eurostat – February 2012) Commission européenne, Luxembourg, http://epp.eurostat.ec.europa.eu

[19] Miroslav Singer, Vice–Governor, Czech National Bank, Impacts expected after the adoption of the euro: dangers and opportunities Introduction of the EURO seminar Prague, 2nd October 2006

http://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb.cz/en/public/media_service/conferences/speeches/download/singer_20061002_introduction_euro.pdf

[20] În viziunea noastră acest proces ar trebui accelerat. Adică atingerea nivelului salariului mediu european ar trebui realizată între 5 şi maxim 7 ani.

[21] Bunuri şi servicii care satisfac nevoi şi trebuinţe umane.

[22] Werner Wobbe, Antropocentric Production Systems, a strategic issue for Europe, 1991, Commission of the European Communiteies, vol. I

[23]R. Gordon, J. Kriger, World production cultures country report on anthropocentric systems in United States, 1990. Commission of the European Communiteies, vol 18.

[24] Organisation for Economic Co-operation and Development, The Measurement of Scientific and Technological Activities proposed Guidelines for Collecting and Interpreting Technological Innovation Data , Oslo Manual, http://www.oecd.org/dataoecd/35/61/2367580.pdf

[25] The Measurement of Scientific and Technological Activities Proposed Standard Practice for Surveys on Research and Experimental Development Frascati Manual 2002, OECD

[26] Brooking,Annie, “Intellectual Capital,core assset for the third millenium”,International Thomson Business Press,1998

[27] Stewart,Thomas, “Intellectual Capital:The New Wealth of Organizations,”Nicholas Brealey

Publishing Limited,1998

[28] Holoviak,J.Stephen “Managing Human Productivity-People are your best investment”

Sipkoff,Susan Stone

[29] OECD (1996), The OECD Jobs Strategy – Technology, Productivity and Job Creation, Volume 1, Paris.

[30] Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în M. Of. al României partea I, nr 541, din 08.08. 2007.

[31] Legea nr 8, Legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe

[32] CONVENŢIA DE LA BERNA pentru protectia operelor literare si artistice din 9 septembrie 1886, completata la Paris la 4 mai 1896, revizuita la Berlin la 13 noiembrie 1908, completata la Berna la 20 martie 1914, revizuita la Roma la 2 iunie 1928, revizuita la Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuita la Stockholm la 14 iulie 1967 si la Paris la 24 iulie 1971 si modificata la 28 septembrie 1979, M.Of. nr. 156/17 apr. 1998

[33] http://www.mapn.ro/diepa/prezentare/dpa.htm

One response to “Proiect de ţară

  1. Buna ziua,
    Proiectul dv. m-a convins sa va votez atat eu cat si familia mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s